G**** I***
InculpatP******** I***
Parte civilăD**** G******
Parte civilăM******* A****
Parte civilăŞ***** I****
Parte civilăÎn baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. e,g, i Cp., cu aplicarea art 41 al 2 C.pen şi aplicarea art 74 lit a) şi c) C.pen rap la prev art 76 lit c) C.pen condamnă inculpatul G.I.la pedeapsa de : - 1 (unu ) an închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit b ) Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 3 (trei) ) ani , în condiţiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 357 alin. 2 lit. a C.p.p., rap. la art. 88 C.p., deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 22.07.2008. Constată că părţile vătămate D.G., P. I., A. O. O., S.V. Ş.I., S. S. Z. S., SC O. C. SRL prin administrator P.V., L.A. nu s-au constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. Constată că părţile vătămate Ş.A., M.V. nu s-au constituit parte civilă în cauză. Constată că partea civilă S.D.I. renunţă la pretenţiile civile, întrucât prejudiciul a fost recuperat. Constată că martorii cumpărători de bună credinţă P.T., T. A.M., B.M., F. V.e,A.G.u au formulat pretenţii civile. În baza art.14 şi art 346 C.pr.pen raportat la prev art 998, 999 C.civ obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei despăgubiri civile, daune materiale către partea civilă M.A.. În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.pen. confiscă de la inculpat sumele de: 50 lei, pentru care cumpărătorul de bună credinţă P. .T. nu a formulat pretenţii civile, contravaloarea în lei a sumei de 300 euro, pentru care cumpărătorul de bună credinţă T. A.M. nu a formulat pretenţii civile, 1.200 lei, pentru care cumpărătorul de bună credinţă B.M.nu a formulat pretenţii civile, 600 lei, pentru care cumpărătorul de bună credinţă F. V. nu a formulat pretenţii civile, 120 lei, pentru care cumpărătorul de bună credinţă F.V. nu a formulat pretenţii civile (alt act material ), şi 450 lei, pentru care cumpărătorul de bună credinţă A.G.nu a formulat pretenţii civile. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.11.2010.
Amână pronunţarea la data de 22.11.2010.
Se emite fişa cazier a inculpatului.
Se citează martorii
Se citează martorii B.M. şi P.E., cu mandate de aducere efectivă în baza art. 183 C.p.p.
Se vor cita martorii
Amână judecarea cauzei în vederea recitării părţilor vătămate.
Se citează cumpărătorii în cauză în calitate de apăţi vătămate la adresele indicate în dosarul de urmărire penală, pentru a se verifica dacă au pretenţii civile faţă de inculpat, respectiv P.T., S.G.A., T.M.A., F.V., C.C.A., S.A., A.G. şi S.A.
Ia act că partea civilă M.A.s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 900 RON. Ia act că partea civilă S.D.I. deşi s-a constituit parte civilă cu suma de 650 euro a renunţat la aceste pretenţii civile, iar partea civilă S.V. nu se constituie parte civilă în cauză şi a renunţat la pretenţiile formulate. Având în vedere lipsa inculpatului, instanţa apreciază că se impune amânarea cauzei pentru un alt termen în vederea citării inculpatului la domiciliu, în condiţiile art. 183 C.p.p., cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Iecea Mare, jud. Timiş şi va proroga audierea părţilor civile pentru următorul termen de judecată. Pune în vedere părţilor civile prezente să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea audierii