Ţ** A********
ContestatorI************ J******* D* P****** G******
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu, din data de 18.09.2009, prin care s-a stabilit continuarea protestului iniţial exprimat prin Hotărârea din 01.09.2009 în sensul amânării fără discuţie a cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată, nedeclarate de strictă urgenţă şi acordarea de noi termene , amână cauza:
În baza art. 85 C.proc.civilă având în vedere lipsa de procedură cu contestatorul ,întrucât dovada de citare cu acesta nu a fost restituită la dosar, instanţa va amâna cauza.
În baza art. 85 C.proc.civilă, având în vedere lipsa de procedură cu contestatorul întrucât dovada de citare cu acesta nu a fost restituită la dosar, instanţa va amâna cauza.
În vederea citării şi audierii martorei Ţan Emilia, instanţa amâna cauza.
Constatând pertinente, concludente şi utile soluţionǎrii cauzei probele solicitate , vǎzând şi disp. art. 167 C.proc.civ., instanţa urmeazǎ a le admite şi va amâna cauza în vederea administrǎrii probelor.