A******** M*****
PetentI** V******
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul A******** M***** cu domiciliul în Dărmăneşti, strada Bujorului nr. 18, judeţul Bacău împotriva procesului-verbal seria CC nr. 2068571 încheiat în data de 07.01.2009 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea cu sediul în Focşani, strada Cezar Bolliac nr. 12, judeţul Vrancea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.06.2009.
Amână judecarea cauzei pentru data de 16.06.2009, termen acordat pentru când se va reface procedura de citare cu părţile, iar cu martorul Apărece Ginel cu menţiunea „amendă în cuantum de 500 lei” în caz de neprezentare, precum şi cu mandat de aducere. Se vor cita intimata şi martorul Apărece Ginel, petentul având termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2009 pentru cand se vor cita intimata si martorul din acte, Apărece Ginel. Petentul are termen in cunoştinţă.
Încuviinţează proba testimonială cu martorul asistent. Amână judecarea cauzei la data de 28.04.2009, termen acordat pentru când se va efectua adresă către Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Informatizată a Persoanei pentru a comunica domiciliul martorului asistent, respectiv numitul Aparece Ginel, CNP *********4475. Se va cita intimata, petentul având termen în cunoştinţă