N** M****
ReclamantC******* F******
PârâtA**** I* G*******
PârâtA**** I* V****** I******
PârâtSoluţionat prin tranzacţie la data de 20.09.2010
Consfinţeşte tranzacţia părţilor cu următorul conţinut. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată in şedinţa publică, azi, 20.09.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 7.10.2010 pentru ca părţile să stingă litigiul pe cale amiabilă. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen in cunoştinţă, cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 16 Septembrie 2010.
Încuviintează reclamantei probele solicitate, respectiv proba cu înscrisuri şi interogatoriu. Pune în vedere pârâtei C******* F****** să depună la dosar procură specială de reprezentare în favoarea unei terte persoane, având în vedere interesele contrarii existente între reclamantă şi pârâti. Se citează pârâtii potrivit disp.art.85-100 Cod proc.civilă cu mentiunea prezentării la interogatoriu potrivit disp.art.218 şi urm.Cod proc.civilă. Amână cauza la data de 16.09.2010. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 Iunie 2010.
Admite cererea formulată de reclamantă. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen in cunoştinţă, cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 24.06.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi,ie 2010
Încuviintează cererea formulată de apărătorul reclamantei. Pentru ca părtile să stingă litigiul pe cale amiabilă, prin încheierea unei tranzactii, acordă termen de judecată la data de 03.06.2010. Se citează părtile lipsă care nu au termen în cunoştinţă potrivit disp.art.85-100 Cod proc.civilă. Cu recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 Aprilie 2010.
Amână judecarea cauzei la data de 29.04.2010 pentru ca pârâtul Avram Gheorghe să depună la dosar actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10944/23.06.1992. Pune in vedere pârâtului Avram Gheorghe să depună la dosar actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10944/23.06.1992. Se reia procedura de citare cu părţile care nu au termen in cunoştinţă, cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Cu recurs o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică , azi, 18 Martie 2010.
Dispune emiterea unei adrese către Comisia Locală de Fond Funciar Călineşti pentru a ne comunica actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 107473/30.06.1999. Încuviinţează reclamantei proba testimonială cu audierea a doi martori. Pune in vedere reclamantei să prezinte martorii necitaţi , sub sancţiunea decăderii din probă. Se reia procedura de citare cu pârâţii , cf. disp. art. 85-100 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică ,azi, 04 Februarie 2010.
Respinge cererea de trazactie. Repune cauza pe rol în vederea continuării judecătii. Termen 4.02.2009 Se vor cita părtile. Cu recurs, odată cu fondul cauzei. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 17.12.2009.
Amână pronuntarea la data de 17.12.2009. Cu recurs, odată cu fondul cauzei. Pronuntată în şedinţă publică, azi, 15.12.2009.