Dosar 1422/234/2009 din 22.09.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1422/234/2009
Data dosar:
22.09.2009
Instanta:
Judecătoria Gheorgheni
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Soluţionare

    În temeiul art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, raportat la art. 74 alin.1 lit. a şi c Cod penal, a art. 75 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 80 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul V***** G****, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 (trei) ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 al. 1 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

  • Sedinta din data de 16.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Pronunţare pe 23 februarie 2010

  • Sedinta din data de 09.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C1
  • Amânat

    Pronunţare pe 16 februarie 2010.

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 8:30

    Complet: C1 - Arest
  • Amânat

    Repetarea procedurii de citare a inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD