I******* N******* (** C** A******** I********
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta I.N., împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, seria CC nr. 2953671, în contradictoriu cu IJP. Anulează în parte procesul verbal indicat mai sus cu privire la contravenţiile prevăzute de art. 101 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 lit. c pt. 3 din OUG nr. 195/2002 şi de art. 101 alin. 1 pt. 18 din OUG nr. 195/2002. Exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 360 de lei, respectiv 360 de lei aplicate pentru aceste contravenţii şi dispune înlăturarea sancţiunii contravenţionale complementare constând în aplicarea a 4 puncte de penalizare pentru prima dintre aceste fapte. Înlocuieşte cu sancţiunea avertismentului amenda contravenţională în cuantum de 540 de lei aplicată petentei prin acest proces verbal pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.102 alin. 1 pt. 1 din OUG nr. 195/2002. Atrage atenţia petentei ca în viitor să nu mai conducă autovehicule al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat. Menţine în rest procesul verbal contestat. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.05.2009.
administrare probe