R***** M****
InculpatM******* A*****
InculpatV**** G*******
MartorC**** P****
MartorK***** G******
MartorÎn baza art 345 alin 1, 2 C pr pen, condamnă pe inculpatul R***** M**** (cu d p) la pedepsele de: - 12 (doisprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 174 Cod penal, cu reţinerea art 37 lit b Cod penal; - în baza art 65 alin 2 rap la art 174 alin 1 teza finală C pen, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi e Cod penal, pe o perioadă de 5 ani; - 4,6 (patru ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, în stare de recidivă postexecutorie, prev de art 20 rap la art 211 alin 1, alin 2 lit b, alin 2 ind 1 lit a C pen, cu reţinerea art 37 lit b C pen. În baza art 34 lit b rap la art 33 lit a C pen, contopeşte pedepsele principale stabilite, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care îi adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 12,6 ani (doisprezece ani şi şase luni) închisoare. În baza art 71 C pen interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, b şi e Cod penal. În baza art 35 alin 1 C pen, alături de pedeapsa rezultantă de 12,6 ani închisoare, aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi e C pen, pe o perioadă de 5 ani. În baza art 88 C pen, deduce din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 30 decembrie 2008 la zi. Menţine starea de arest a acestuia, conf. prev. art. 350 alin. 1 , rap. la art. 148 lit. f C pr pen. În baza art 345 alin 1, 2 C pr pen, condamnă pe inculpatul M******* A***** (cu d p) la pedepsele de: - 11 (unsprezece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 C pen. - în baza art 65 alin 2 rap la art 174 alin 1 teza finală C pen, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi e Cod penal, pe o perioadă de 4 ani; - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie, prev de art 20 rap la art 211 alin 1, alin 2 lit b, alin 2 ind 1 lit a C pen. În baza art 34 lit b rap la art 33 lit a C pen, contopeşte pedepsele principale stabilite, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, la care îi adaugă un spor de 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 11,6 ani (unsprezece ani şi şase luni) închisoare. În baza art 71 C pen interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a, b şi e C pen. În baza art 35 alin 1 C pen, alături de pedeapsa rezultantă de 11,6 ani închisoare, aplică şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b şi e C pen, pe o perioadă de 4 ani. În baza art 88 C pen, deduce din durata pedepsei închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 30 decembrie 2008 la zi. Menţine starea de arest a acestuia, conf. prev. art. 350 alin. 1, rap. la art. 148 lit. f C pr pen. Ia act că în cauză nu există constituire de parte civilă. În baza art 191 alin 1, 2 C pr pen, obligă inculpaţii la plata sumei de 8400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei (inculpatul R***** M**** 4.350 lei şi inculpatul M******* A***** 4.050 lei). Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpaţi.
amână pronunţarea asupra soluţiei la 5 februarie 2010 menţine starea de arest a inculpaţilor.
1 din 22.01.2010pentru completarea probaţiunii, amână cauza la 22 ianuarie 2010. menţine starea de arest a inculpatului.
1 din 25.11.2009pentru completarea probaţiunii, amână cauza la 25 noiembrie 2009.
1 din 28.10.2009în vederea administrării probatoriului.
din 05.10.2009