Dosar 143/1748/2009 din 15.01.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 143/1748/2009
Data dosar:
15.01.2009
Instanta:
Judecătoria Cornetu
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2009 la ora 8:30

    Complet: Completul 3 (miercuri)
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al.1 din OUG 192/2002 rep. condamnă inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei iar în baza art. 82 C.p. stabileşte un termen de încercare de 4 ani, atrăgând atenţia inc. asupra disp. art. 83 C.p.În baza art. 191 C.p. obliogă inc. la plata chgeltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei, inclusiv cele din faza de urmărire penală. Onorariu avocat din oficiu rămân în sarcina statului. cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. pronunţată în şedinţă publică azi, 15.04.2009.

  • Sedinta din data de 17.03.2009 la ora 8:30

    Complet: Completul 2A (marţi)
  • Amânat

    amână cauza în vederea administrării probatoriului

  • Sedinta din data de 11.02.2009 la ora 8:30

    Complet: Completul 3 (miercuri)

Flux dosar


Actualizare GRPD