O**** N*** C******
Condamnatadmite cererea de reabilitare. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului O**** N*** C******,cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare ,aplicată prin s.p. nr.91/22.02.2001 a Judecătoriei Băileşti,modificată prin dec.pen. nr.395/03.07.2001 a Trib.Dolj şi definitivă prin respingerea recursului prin dec.pen. 1149/22.10.2001 a Curţii de Apel Craiova. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică ,azi 21.10.2009.
acordă ultim termen pentru a da posibilitatea condamnatului să depună la dosar acte care să demonstreze îndeplinirea cerinţelor prev.de art.137 C.p. Pune în vedere condamnatului,prin apărătorul său, să facă dovada achitării către partea civilă a unei diferenţe de 12 lei,precum şi dovada achitării cheltuielilor judiciare către stat ,în cuantum de 62,5 lei.
- acordă termen pentru a se depune dovada achitării despăgubirilor civile la care a fost obligat petentul.
Acordă termen în vederea efectuarea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj în vedere obţinerii unei noi fişe de cazier a condamnatului Oprea Nelu – Cătălin, pentru ca cel condamnat să depună la dosar acte care să demonstreze îndeplinirea cerinţelor prev. de art. 137 Cod penal referitoare la achitarea despăgubirilor civile la care a fost obligat şi pentru a se întocmi referat de către Biroul Executări Penale din cadrul acestei instanţe în legătură cu executarea pedepsei aplicate condamnatului , pentru care se solicită reabilitarea.
Incheiere de sedinta din 24.06.2009