V**** A****** ( m**** V**** S*******
Apelant ReclamantO***** M******* P*** P*****
Intimat PârâtC******** L**** M*******
Intimat PârâtV**** L**** - C***** ( m**** V**** S*******
Apelant ReclamantV**** M***** ( m**** V**** S*******
Apelant ReclamantDec.nr. 313/C Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că admite acţiunea. Anulează Dispoziţia nr. 256/15.03.2005 emisă de Primarul Municipiului Mangalia, în parte. Obligă pârâţii să atribuie reclamanţilor în compensare pentru terenul în suprafaţă de 1.000 mp şi o valoare de 200.000 euro, ce nu mai poate fi restituit în natură, o suprafaţă de teren de 19.758 mp, în valoare de 197.580 euro, reprezentând loturile nr. 1,2 şi 3 din zona Dobrogea I-Municipiul Mangalia, astfel cum au fost identificate prin expertiza Aragea Isabela. Propunere de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se va face numai pentru diferenţa valorică de 2.420 euro, din care se va deduce valoarea reactualizată a despăgubirilor de 1.500 lei încasată la momentul exproprierii. Definitivă. Cu recurs. PD (IC)
Încheiere Amână pronunţarea la 29.12.2011 PD (IC)
Termen 22.12.2010, ora 9,00, pentru probe (DR)
Termen 17.11.2010 - Probe.(IC)
Termen:15.09.2010 Probe (IC)
Termen:19.05.2010-probe .(IC)
Termen-31.03.2010-Probe (IC)
TERMEN 17.02.2010, ORA 9,00 – PROBE. (CM)
ÎNCHEIERE. ADMITE CERERILE DE ABŢINERE FORMULATE DE D-NELE JUDECĂTOR MIHAELA GANEA ŞI TASE VANGHELIŢA. PRON. ÎN ŞED. PUBLICĂ.
TERMEN 11.01.2010, ORA 9,00 – ALTE CAUZE. (CM)