S* C****** R******* M***** T***************** S*
ReclamantC****** C****** D*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. COSMOTE ROMANIAN MOBILE TELECOMMUNICATIONS S.A. împotriva pârâtului CĂPRARU CIPRIAN-DOBRIN, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume de bani: - suma de 174,48 lei reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă; - suma de 174,48 lei reprezentând penalităţi de întârziere convenţionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate în limita debitului principal; - suma de 94,00 lei, reprezentând de cheltuieli de judecată. Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere convenţionale în cuantum de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, cu privire la suma care depăşeşte debitului principal, ca neîntemeiat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.04.2010.
Înch.Amână pronunţarea la 07.04.2010
pentru a se depune înscrisuri
pentru administrare probe
pentru a se cita reclamanta
În temeiul dispoziţiilor art. 1 din Hotărârea nr. 5/01.09.2009 adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa şi reconfirmată de aceeaşi adunare în data de 18.09.2009, dispoziţii conform cărora „Începând cu data de 02.09.2009 vor fi amânate toate dosarele aflate pe rolul instanţei, fără a avea loc dezbateri asupra problemelor litigioase, inclusiv asupra probelor, ci doar menţinându-se măsurile luate anterior (citarea, emiterea unor adrese etc.)”,
lipsă procedură