S* N******* S**
Intimat RECLAMANTP******* C****** T***** - P*** P*****
Recurent PÂRÂTC******** L**** A* C****** T******
Recurent PÂRÂTS***** A**** A*****
Intimat PÂRÂTG**** L***** A*****
Intimat PÂRÂTAdmite cererea de suspendare. Admite acţiunea.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 22.05.2012.
Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 15.05.2012.
Faţă de cererea de amânare formulată de către reprezentanta reclamantei, pentru a studia înscrisurile depusă de pârâtă la dosar pentru acest termen de judecată,
Pentru a se reveni cu adresă la pârâţi,
În vederea completării probaţiunii,
În vederea completării probaţiunii,
Suspendat.
Suspendat potrivit dispoziţiilor art.242 pct.2 C.pr.civ.
Pentru ca reclamanta să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu privire la actele administrative pe care le atacate, iar pârâtele să depună la dosar planurile topografice pentru fiecare număr cadstral în parte şi schiţa de amplasament şi delimitare ce vizează HCL atacată,
În vederea introducerii în cauză, în calitate de pârâţi, a persoanelor pe seama cărora au fost încheiate contractele de comodat, Pentru ca pârâţii să depună contractele de comodat şi actele adiţionale acestora,
Pentru ca reclamanta să-şi precizeze acţiunea, iar pârâţii să depună întreaga documentaţie care a stat la baza doptării HCL nr.21/19.05.2004,
Faţă de măsurile adoptate prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bihor din data de 31 august 2009, menţinută prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bihor din data de 18 septembrie 2009, precum şi a Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST din data de 31 august 2009,
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâţilor, pentru a depune la dosar documetnaţia care a stat la baza actelor atacate,
Faţă de precizarea de acţiune,
Pentru ca reclamanta să precizeze acţiunea, în sensul de a arăta ce acte administrative atacă şi pentru ca aceasta să se pronunţe şi asupra excepţiilor de nulitate a cererii de chemare în judecată şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Comunei Tămăşeu,