B****** A******** D**
ReclamantB****** S****
ReclamantV****** F********
PârâtAdmite în parte cererea. Constată că reclamanţii au dobândit prin vânzare cumpărare de la pârâtă dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 1700 mp teren, înscrisă în actul de partaj autentificat de Notariatul de Stat Suceava sub nr.17833/3 octombrie1994 la pct.4, cu preţul de 9.000.000 ROL sub condiţia rezolutorie ca, în urma partajului succesoral după defunctul Vasiliu Constantin, decedat la 30.06.2003, această suprafaţă de teren să revină altui coproprietar. Prezenta ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 26.05.2009.
Pune în vedere reclamanţilor ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar o copie lizibilă a actului de partaj, sau să prezinte instanţei originalul şi să facă dovada că pârâta este proprietara terenului în litigiu, moştenitoarea defunctului Vasiliu Constantin, şi că Vasiliu Constantin era proprietarul terenului sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul disp. art. 155/1 C.p.c.