M*********************** M****
Recurent CreditorS*** B**** C******** S***** P*** L********* J******* M********* R*********** L******** I*** S*******
Intimat DebitorHOT. Admite cererea formulată de lichidatorului judiciar Societatea civilă profesională “MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE “ SPRL Iaşi, cu sediul profesional în Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, pe seama debitoarei CONSTRUCT“ SRL , Reghin cu sediul în Reghin, str. Sever Axente , bl. 2, ap. 7, jud. Mureş având număr de ordine la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş J26/922/2005. Dispune închiderea procedurii de faliment deschisă pe seama acestei debitoare şi radierea ei din registrul comerţului. Constată că dispoziţia referitoare la acoperirea cheltuielilor din procedură a fost luată la termenul din data de 10 februarie 2011. Prezenta va fi notificată debitoarei, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş şi Oficiului Registrului Comerţului Mureş pentru efectuarea înscrierilor . Executorie. Cu drept de recurs în 7 zile de la notificare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 august 2011.
Ia act că pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş se află în stare de judecată recursul formulat de pârâtul Gyori Laurenţiu împotriva hotărârii de angajare a răspunderii personale, cu termen de judecată stabilit pentru data de 16 iunie 2011. Amânarea soluţionării cererii de închidere a procedurii până după acest moment, mai precis la 18 august 2011, ora 10, sala 84.
Ia act că pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş se află în stare de judecată recursul formulat de pârâtul G. L. împotriva hotărârii de angajare a răspunderii personale, cu termen de judecată stabilit pentru data de 5 mai 2011. Amânarea soluţionării cererii de închidere a procedurii până după acest moment, mai precis la 2 iunie 2011, ora 10, sala 84.
Prorogă dezbaterile asupra cererii de închidere a procedurii pentru data de 14 aprilie 2011, ora 10, sala 84. Constată că cheltuielile din procedură în cuantumul total de 2.771,27 lei care include remuneraţia stabilită prin încheierea de desemnare (fila 202 raportat la fila 126), cheltuielile dovedite prin înscrisul de la fila 226 şi TVA-ul aferent, propuse spre decontare de către lichidator nu pot fi acoperite din averea debitoarei. Dispune ca plata să se facă din fondul special format în baza art. 4 al. 4 din Legea nr. 85 / 2006, sens în care se va face înştiinţarea corespunzătoare a UNPIR Filiala Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 februarie 2011.
Ia act de cererea formulată de reprezentanta lichidatorului judiciar de a fi disjunsă soluţionarea pct. b din cererea de închidere a procedurii înregistrată la data de 7 septembrie 2010 privind acoperirea cheltuielilor în procedură având în vedere că lichidatorul a avansat din patrimoniul personal sume în acest sens iar soluţionarea cererii de închidere să fie prorogată pentru un termen ulterior având în vedere promovarea recursului împotriva hotărârii de angajare a răspunderii personale. Pune în vedere lichidatorului judiciar să facă dovada demersurilor efectuate pentru punerea în executare a hotărârii de angajare a răspunderii personale. Prorogă soluţionarea cererii de disjungere a pct. b din cererea de închidere a procedurii. Stabileşte un nou termen în procedură la data de 10 februarie 2011, ora 10,00 sala 84.
Stabileşte un nou termen la data de 20 ianuarie 2011, ora 10,00 sala 84 în vederea continuării demersurilor pentru a se intra în posesia autoturismului marca Dacia Logan, cât şi pentru luarea măsurilor care se impun în ceea ce priveşte hotărârea de angajare a răspunderii personale. Prorogă soluţionarea cererii de închidere a procedurii.
Ia act că cererea de închidere a procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 6.884 din 2010. Stabileşte un nou termen în procedură la data de 9 decembrie 2010, ora 10,00 sala 84 pentru a fi soluţionată cererea de angajare a răspunderii personale formulată împotriva celor doi administratori statutari ai debitoarei.
Stabileşte un nou termen în procedură la data de 11 noiembrie 2010, ora 10,00 sala 84 pentru a fi soluţionată cererea de angajare a răspunderii personale formulată împotriva celor doi administratori statutari ai debitoarei.
Ia act că împotriva tabelului de obligaţii nu s-au formulat contestaţii. Declară definitiv tabelul de obligaţii. Afişarea tabelului definitiv de obligaţii la uşa instanţei conform dispoziţiilor art. 74 din Legea nr. 85/2010. Ia act de propunerea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii falimentului. Stabileşte un nou termen pe data de 07 octombrie 2010, ora 10,00 sala 84 pentru a fi soluţionată cererea de angajare a răspunderii formulată împotriva celor doi administratori statutari ai debitoarei şi pentru ca lichidatorul judiciar să facă dovada notificării propunerii de închidere a falimentului prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
.Ia act de prezentarea raportului privind cauzele şi împrejurările care au determinat starea de insolvenţă a debitoarei, de înregistrarea din partea lichidatorului judiciar a acţiunii având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâţilor Gyori Laurentiu şi Oprea Maria, înregistrată sub nr.1855/1371/2010, precum şi de conţinutul raportului de activitate. Admite cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar. Stabileşte un nou termen pe data de 9 septembrie 2010, ora 10,00 sala 84, pentru a fi soluţionată acţiunea având ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâţilor Gyori Laurentiu şi Oprea Maria, înregistrată sub nr.1855/1371/2010.
.Constată că creanţa creditoarei DGFP Mureş în sumă de 16.321,40 lei a dobândit caracterul definitiv, fiind înscrisă integral în tabelul de obligaţii al debitoarei. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească raportul prevăzut de art..59 din Legea nr.85/2006. Stabileşte un nou termen pe data de 27 mai 2010, ora 10,00 sala 84, pentru ca lichidatorul judiciar să continue procedura de identificare şi valorificare a bunurilor din averea debitoarei.
.Confirmă lichidator judiciar MANAGAMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL cu sediul în Iaşi, str. Lascăr Catargi, nr.22, judeţul Iaşi, cât şi remuneraţia acestuia de 1000 lei lunar, stabilită de creditorul care deţine majoritatea din totalul creanţelor ( D.G.F.P.Mureş), care să fie suportată din averea debitoare. În ipoteza în care nu pot fi identificate bunuri în averea debitoarei, remuneraţia va suportată din fondul special prevăzut de art.4 al.,4 din Legea nr.85/2006, şi se va limita la un salariu mediu pe economie, adică ½ parte din remuneraţia stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii. Descărca lichidatorul judiciar Secheş Venus, cu sediul profesional în Târgu Mureş Str. Liviu Rebreanu nr.35, bl.35, sc.C, ap.7,de gestiune, urmând ca noul lichidator judiciar MANAGAMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL, să preia activitatea în prezenta procedură. Cheltuielile suportate de lichidatorul judiciar Seches Venus, cât şi ½ parte din remuneraţia stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii, să fie cuprinse într-un decont, care să fie transmis U.N.P.I.R.Mureş, în vederea efectuării plăţii. Stabileşte termen în procedură pe data de 15 aprilie 2010. Declară definitiv tabelul de obligaţii în forma prezentată pentru data de azi de către lichidatorul judiciar, cu menţiunea că creanţa creditoarei DGFP Mureş de 138.296,60 lei va avea caracterul definitiv, iar în cea ce priveşte diferenţa de 16.321,40 lei, rămasă neînscrisă în tabel din creanţa totală pretinsă de 154.618 lei (fila 140 dosar) să aibă caracter provizoriu, potrivit prevederilor art.73 din Legea nr.85/2006. Pune în vedere lichidatorului judiciar să-şi expună punctul de vedere în privinţa creanţei suplimentare. Afişează la uşa instanţei tabelul definitiv de obligaţi.
. Admite cererea formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş cu sediul în TG. Mureş, str. Gh. Doja, nr. 1 – 3, jud. Mureş având ca obiect deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea debitoarea SC “BLITZ CONSTRUCT“ SRL , Reghin cu sediul în Reghin, str. Sever Axente , bl. 2, ap. 7, jud. Mureş având număr de ordine la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş J26/922/2005. Constată că, debitoarea sus menţionată este în stare de insolvenţă. Dispune deschiderea procedurii simplificate prevăzută de Legea nr. 85/2006 faţă de debitoarea cu datele de identificare de mai sus. Dispune dizolvarea acesteia şi intrarea ei în faliment. Pune în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la primirea notificării, actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea 85/2006. Ridică debitoarei dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea , de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Constată suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitoarei sau bunurilor acesteia, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitoare. Desemnează provizoriu în calitate de lichidator practicianul în insolvenţă Secheş Venus, cu sediul profesional în Târgu Mureş Str. Liviu Rebreanu nr.35, bl.35, sc.C, ap.7, nr. matricol 1B 1512 . Stabileşte în sarcina lichidatorului, atribuţiile prevăzute de art. 20 alin.1 lit. a, b, c, d, e, f, g, h, I, j, k, l, m, n din Legea 85/2006, cât şi o remuneraţie la nivelul a două salarii medii pe economie şi 10 % din sumele alocate a fi distribuite creditorilor. În prima şedinţă a adunării generale a creditorilor va fi definitivată remuneraţia ce va fi suportată din averea debitoarei. Dacă în patrimoniul acesteia nu vor fi identificate active care să acopere această cheltuială, remuneraţia suportată din fondul prevăzut de art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 se va limita la două salarii medii pe economie. Stabileşte în sarcina lichidatorului, atribuţia de conducere în tot a activităţii debitorului, precum şi cea de a întocmi şi de a păstra o listă cuprinzând toate încasările, plăţile şi compensările efectuate după data deschiderii procedurii. Stabileşte în sarcina lichidatorului atribuţia de a trimite o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, autorităţilor şi instituţiilor care ţin registrele de publicitate pentru bunurile supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării in aceste registre, spre a se face menţiune în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul debitorului. Lichidatorul va lua măsuri pentru desemnarea unui administrator special, sub sancţiunea, pentru asociaţi, de decădere din drepturile recunoscute în procedură şi care sunt exercitate prin administrator special. Dispune notificarea deschiderii procedurii de către lichidator, debitoarei ,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, în vederea efectuării menţiunii în Registrul Comerţului cu privire la deschiderea procedurii simplificate, precum şi tuturor băncilor la care debitorul are conturi deschise. Dispune, băncilor la care debitorul are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea, fără un ordin al lichidatorului, sub sancţiunea dispoziţiilor prevăzute de art.48 alin.2 din Legea 85/2006. Până la data de 17 ianuarie 2010, administratorul judiciar va depune un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, precum şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, raport care va cuprinde menţiunile cuvenite, conform dispoziţiilor art. 25 lit.a şi 59 din Legea nr. 85/2006 . Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 17 ianuarie 2010. Stabileşte termen de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor la data de 4 februarie 2010. Contestaţiile împotriva tabelului preliminar se vor depune la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită pentru definitivarea tabelului de creanţe. Stabileşte termen pentru definitivarea tabelului de creanţe la data de 18 februarie 2010. Stabileşte obligaţia în sarcina lichidatorului de a convoca prima adunare generală a creditorilor la data, ora şi locaţia stabilită de lichidator, cu înştiinţarea corespunzătoare a ordinii de zi şi luarea măsurilor de desemnare a comitetului creditorilor şi a administratorului special. Dispune deschiderea de către lichidator a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Se comunică, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, creditorului, debitoarei Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş şi se notifică, lichidatorului judiciar provizoriu.
Comunicarea cererii către debitoare şi înştiinţarea acesteia că, potrivit art. 33 alin.2 din lege, în termen de 10 zile de primirea cererii, poate fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă, cu menţiunea că dacă va promova contestaţie, aceasta va fi timbrată, în conformitate cu dispoziţiile art.2 din Legea nr. 146/1997 modificată prin Legea nr. 277/2009 şi art.3 din OG. nr.32/1995, cu suma de 120 lei şi timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, sub sancţiunea anulării contestaţiei ca netimbrată. Emiterea unei adrese către creditoare, pentru a-şi expune punctul de vedere faţă de desemnarea administratorului judiciar / lichidatorului în cauză ţinând seama de prevederile art.19 din Legea nr.85/2006, în perspectiva aplicării dispoziţiilor art.1 lit.c din Legea nr.85/2006, făcând referire la ofertele depuse la dosar de practicenii în insolvenţă interesaţi şi remuneraţiile solicitate de aceştia. Stabilirea unui termen pe data de 19 noiembrie 2009, ora