H***** I****
ReclamantH***** M****
ReclamantL***** V******
PârâtC***** M****
PârâtC**** V******
PârâtAdmite acţiunea.
Faţă de cererea de amânare formulată de avocatul reclamanţilor în vederea studierii raportului de expertiză; comunicarea raportului cu pârâţii
faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză
Faţă de lipsa raportului de expertiză solicitat în cauză.
în vederea efectuării şi comunicării raportului de expertiză şi soluţionării cerereii privind acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă formulată de reclamant
în vederea efectuării raportului de expertiză
în vederea comunicării listei cu experţi topografi şi soluţionării cererii prinind acordarea ajutorului public judiciar în materie civilă sub forma scutirii sau eşalonării taxei de timbru
faţă de lipsa de lipda martorilor şi în vederea depunerii extrasuluiCF
Faţă de lipsa procedurii de citare cu pârâţii C**** V******, Oraşul Ocna Mureş prin Primar şi martorul Ţiplea Gligor
Având în vedere hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aiud, din data de 01.09.2009, prin care s-a decis întreruperea activităţii de judecată şi reţinând că cererea din prezentul dosar nu se încadrează în excepţiile stabilite prin hotărârea mai sus indicată
Administratea probei testimoniale