A***** V*******
PetentI** T****
IntimatAdmite în parte plângerea Anulează în parte procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr.3694056/24.06.2009, încheiat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş – Serviciul Poliţiei Rutiere, în ceea ce priveşte fapta reţinută în sarcina petentului prevăzută de art.108 al.1 lit.c pct.3 din OUG nr.195/2002, pentru care s-a aplicat sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 360 lei şi sancţiunea complementară privitoare la aplicare a 4 puncte de penalizare, exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 360 lei aplicată pentru această faptă şi înlătură sancţiunea complementară aplicată. Menţine în rest dispoziţiile din procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr.3694056/24.06.2009 încheiat de agentul constatator al intimatei.
amana pronuntarea 22.03.2010
Se revine cu adresă către intimat cu copii după filele 15-16 dosar, cu menţiunea de a explica de ce pe 3 dintre fotografii sunt indicate 2 viteze, care este semnificaţia fiecăreia, să indice unde apare dovada autotestării conform art.3.2.6 şi 3.5.1 din NML 021-05, de a depune certificatul care atestă omologarea BRML a cinemometrului utilizat, autorizaţia de operator radar a agentului constatator.
Se efectuează adresă către intimate cu copii după filele 15-16 dosar, cu menţiunea de a explica de ce pe 3 dintre fotografii sunt indicate 2 viteze, care este semnificaţia fiecăreia, să indice unde apare dovada autotestării conform art.3.2.6 şi 3.5.1 din NML 021-05, de a depune certificatul care atestă omologarea BRML a cinemometrului utilizat, autorizaţia de operator radar al agentului constatator. Amână judecarea cauzei la data de 18.01.2010, termen dat în cunoştinţă petentului, pentru când se citează intimatul