C***** E*********** B*************** S*
CreditorT*** D****
DebitorConstată perimarea.
În baza art. 155 ind.1 Cod proced. civilă, suspendă judecarea cauzei, până la îndeplinirea de către petent a dispoziţiilor instanţei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 25.01.2010.
Emiterea unei adrese la executorul judecătoresc din prezenta cauză, cu menţiunea de a indica locul unde urmează a se efectua executarea silită, pentru că debitorul T*** D****, nu are domiciliul pe raza de competenţă a acestei instanţe, sub sancţiunea suspendării cauzei prevăzută de art. 1551 Cod Procedură Civilă, în caz de neconformare, precum şi cu menţiunea de a depune taxa de timbru la sediul debitorului de executat, nu al debitorului taxei de timbru. Amânarea judecării cauzei la data de 25.01.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.01.2010.