F***** R* N*******
ReclamantB******* M****
PârâtP***** G*********
PârâtC****** L***** D* A******* A L* 1**** S*******
PârâtC****** J******** D* A******* A L* 1**** D***
PârâtAdmite excepţia autorităţii de lucru judecat. Respinge acţiunea. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Instanţa dispune efectuarea unei adrese către compartimentul Arhivă-Registratură din cadrul Judecătoriei Filiaşi pentru întocmirea unui referat cu privire la toate cauzele având ca obiect " fond funciar" promovate de către reclamantă pe rolul Judecătoriei Filiaşi în perioada 2006-2009, urmând a se menţiona obiectul cererii şi soluţia pronunţată pentru fiecare dosar în parte. De asemenea, se va efectua adresă către Comisia locală de Fond Funciar Scaieşti pentru a înainta la dosar anexa de validare pentru suprafaţa de 2,00 ha solicitată de către reclamantă, Hotărârea de validare a terenurilor din titlurile de proprietate depuse la dosar precum şi toate cererile formulat5e de către reclamantă în baza legii nr. 18/1991 sau în baza Legii 1/2000. Constatând lipsa pârâtei Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dolj urmează a dispune repetarea procedurii de citare a acesteia.
In vederea efectuării adresei către Comisia Locală de Fond Funciar Scaişeti pentru a înainta copiile tuturor titlurilor de proprietate emise de pe numele reclamantei sau pe numele acesteia împreună cu alţi moştenitori ai autorului Chisa Radu şi cererile aferente fiecărui titlu de proprietate şi pentru a preciza pentru fiecare titlu cine a fost autorul în urma succesiuniii după Chisa Radu, instanţa urmează a amâna cauza. Urmează a dispune repetarea procedurii de citare a pârâtei lipsă.