S****** L*******
Intimat ReclamantB****** I*****
Recurent PârâtB****** F********* M******
Intimat PârâtB****** A*******
Recurent PârâtB****** C*********
Intimat PârâtAdmite cererea pentru îndreptarea erorii materiale, formulată de reclamanta S****** L*******, Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 377/11.03.2010, pronunţată de Judecătoria Tg. Bujor, în dosarul nr. 1462/316/2009, în sensul că va constata nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare, în ceea ce priveşte suprafaţa de 2500 m.p., situată în zona Dealul Morii, în T 15, P 235/1/2, în intravilanul localităţii Tg. Bujor, suprafaţă care aparţine reclamantei. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
amână pronunţarea la data de 11.03.2010. la data de 11.03.2010 Admite cererea. Constată nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 51/19.01.2006, încheiat între B****** C*********, în calitate de vânzător şi B****** I***** şi B****** A*******, în calitate de cumpărători, în ceea ce priveşte suprafaţa de 2500 m.p. , situată în zona Dealul Morii, intravilanul localităţii Tg.Bujor, suprafaţă care aparţine reclamantei.Respinge cererea reconvenţională privind constatarea nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 1034/16.09.1997 a Judecătoriei Tg.Bujor, ca fiind inadmisibilă. Obligă pârâţii să achite reclamantei suma de 91,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs.
acordă termen la 4.03.2010 în vederea administrării probatoriului solicitat de părţi.
Acordă termen de judecată la data de 10.02.2010 având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile şi faţă de cererea apărătorului pârâţilor în acest sens.
acordă termen la 20.01.2010 la cererea apărătorului ales al pârâţilor B.I. şi B.A. şi la cererea formulată de reclamantă prin apărător pentru a lua cunoştinţă de întâmpinare şi cererea reconvenţională depusă la dosar de pârâţii B.A. şi B.I.
acordă termen la 10.12.2009 pentru lipsă de procedură cu pârâta Budescu Mariana, pentru ca reclamanta să achite taxa judiciară de timbru la valoarea indicată şi pentru ca pârâtul B****** I***** să-şi anagajeze apărător.