P******* L****
InculpatCondamnă pe inculpatul P******* L**** pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 74 lit. a, 76 Cod penal la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b C.pen. În temeiul art. 861, 862, 71 alin. 5 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 4 ani, încredinţând supravegherea Serviciului de Probaţiune Botoşani. Atrage atenţia inculpatului asupra obligativităţii de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 Cod penal. Obligă inculpatul a se prezenta trimestrial la Serviciul de Probaţiune Botoşani. În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal interzice inculpatului dreptul de a conduce orice autovehicul pe perioada termenului de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10 februarie 2010.
Apărătorul inculpatului învederează instanţei că s-a reziliat contractul de asistenţă juridică, motiv pentru care, instanţa dispune a se face adresă la Biroul de Avocaţi pentru desemnarea unui apărător din oficiu. Tatăl inculpatului precizează că fiul său este plecat în străinătate. Sub rezerva reaudierii, instanţa, în temeiul disp. art. 327 Cod procedură penală procedează la audierea martorului Lăzărescu Aurel, cele declarate fiind consemnate în proces-verbal ataşat la dosar. J U D E C A T A Având în vedere lipsa inculpatului, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare şi prin afişare la Consiliul local al mun. Botoşani, locul săvârşirii faptei. Faţă de lipsa martorului Lazăr Florin Marius, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 10 februarie 2010, cuc mandat de aducere.
Apărătorul inculpatului învederează instanţei că acesta este plecat în străinătate şi nu cunoaşte adresa la care locuieşte, motiv pentru care, instanţa consideră că este necesar a se cita inculpatul prin afişare la Consiliul local al mun. Botoşani, locul săvârşirii faptei. Instanţa procedează la identificarea numitului Lăzărescu Aurel, legitimat cu CI seria XT nr. 427802, CNP 1600819070027, domiciliat în mun. Botoşani, Aleea Parcul Tineretului nr. 7, et. 1, ap. 2, judeţul Botoşani, căruia i se aduce la cunoştinţă următorul termen de judecată. Totodată se va rectifica în sistemul Ecris numele martorului. J U D E C A T A Având în vedere lipsa de procedură cu inculpatul, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare şi prin afişare la Consiliul local al mun. Botoşani, locul săvârşirii faptei. Faţă de lipsa martorului Lazăr Florin Marius, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2010, iar în ce priveşte martorul prezent Lazăr Aurel, acesta primeşte termen în cunoştinţă.