Dosar 14678/193/2009 din 02.11.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14678/193/2009
Data dosar:
02.11.2009
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul U******** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare conf. art.82 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal referitoare la consecinţele nerespectării termenului de încercare. În baza disp. art. 71 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 490 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1886, 1887 din 2 decembrie 2008 în sumă de 160 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (av. Berentan Elena Paula-delegaţie nr.4133/2009). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2010.

  • Sedinta din data de 09.02.2010 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Încheiere

    Se va proceda la citarea celorlalţi doi martori propuşi de parchet, prin emiterea mandatelor de aducere.

  • Sedinta din data de 14.01.2010 la ora 08:30

    Complet: PA5
  • Încheiere

    Pentru lipsa celorlalţi doi martori propuşi de parchet, se va proceda din nou la citarea acestora în vederea audierii.

  • Sedinta din data de 25.11.2009 la ora 08:30

    Complet: PN5
  • Amânat

    Instanţa admite proba cu martorul în circumstanţiere Străchinaru Sorin şi dispune citarea acestuia la domiciliu. De asemenea, se pune în vedere inculpatului să depună la dosar înscrisurile în circumstanţiere. Se va cita prin poştă martorul din lucrări Andronic Alexandru şi cu mandat de aducere martorii din lucrări Puruşniuc Dorina şi Puruşniuc Gheorghe.

Flux dosar


Actualizare GRPD