Dosar 1469/230/2009 din 30.11.2009

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1469/230/2009
Data dosar:
30.11.2009
Instanta:
Judecătoria Filiasi
Departament:
JUDECATORIA FILIASI
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2010 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Soluţionare

    Admite plângerea precizată formulată împotriva HCJ nr 479/29.03.2007, de reclamantul M******* M* D******, domiciliat în oraşul Filiaşi, satul Bîlta, jud. Dolj în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar Filiaşi şi Comisia Judeţeană Dolj pentru Aplicarea Legii 247/2005. Anulează HCJ nr 479/29.03.2007 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii 247/2005 Dolj. Obligă pârâtele Comisia Locala pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar Filiaşi şi Comisia Judeţeană Dolj pentru Aplicarea Legii 247/2005 să reconstituie dreptul de proprietate al reclamantului, ca moştenitor al autoarei Motreanu Dumitra, pentru suprafaţa de 0,75 ha teren cu vegetaţie forestieră, în punctul "Mantaloaia" sat Bîlta, oraş Filiaşi, UA 307A, teren identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic ing. Petrişor Ion, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pârâtele să întocmească actele premergătoare necesare şi să elibereze titlu de proprietate corespunzător. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 04.03.2010 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amânat

    In vederea efectuării adresei către expertul desemnat în cauză pentru a întocmi şi înainta la dosar raportul de expertiză în specialitatea silvicultură precum şi în vederea repetării procedurii de citare a pârâtei lipsă, instanţa urmează a amâna cauza.

  • Sedinta din data de 11.02.2010 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amânat

    In vederea repetării adresei către Arhivele Satului Dolj precum şi în vederea efectuării adresei către B.E.T. Dolj pentru a comunica lista cu numele experţilor silvici , instanţa urmează a amâna cauza. Urmează a dispune repetarea procedurii de citare a pârâtelor lipsă.

  • Sedinta din data de 21.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amânat

    Instanţa dispune efectuarea adresei către Direcţia Judeţeană a Arhivelor Statului Dol pentru a comunica în copie, B.A.P.-urile din anul 1948 în care figurează proprietatea funciară a autorilor Motreanu Marin şi Constantina şi pentru a preciza dacă exista înregistrat reclamantul, minor la acea dată, sau autorul său Motreanu Marin cu proprietăţi pădure în punctul "Mantaloaia" din zona Bîlta, oraş Filiaşi. Dispune efectuarea adresei către Ocolul Silvic Filiaşi pentru a comunica schiţa corpurilor de pădure de pe raza loc. Bîlta, pct. " Mantaloaia", schiţe pe care să fie indicaţi proprietarii puşi în posesie. Incuviinţează proba testimonială solicitată de reclamant şi dispune citarea martorilor nominalizaţi. Dispune repetarea proceduriic de citare a pârâtei Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dolj.

  • Sedinta din data de 07.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C3
  • Amânat

    In vederea efectuării adresei către Comisia Locală de Fond Funciar Filiaşi pentru a comunica fila registrului agricol din anul 1951 în care figurează proprietatea funciară a numiţilor Motranu M. Dumitru şi Motreanu Dumitra şi pentru a comunica dacă Motreanu Marin a avut rol agricol, instanţa urmează a amâna cauza. Urmează a proroga discuţia asupra probei testimoniale până la termenul următor, după comunicarea şi observarea de către instanţă a răspunsului la adresă. Dispune repetarea procedurii de citare a pârâtei lipsă.

Flux dosar


Actualizare GRPD