C******* C*********
InculpatC********* R*****
MartorC****** R***** M****
MartorC******* C********** p*** a****** l* C******** l**** V*****
InculpatAdmite sesizarea. În temeiul art. 195 cod proceduta penală îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 122/08.04.2009 şi cuprinsul MEPI nr. 181/2009 din 23.04.2009 emis de Judecătoria Buftea, în sensul ca va preciza la prenumele mamei ca fiind "Ana" iar locul naşterii ca fiind "Bucureşti, sector 8". În temeiul art. 195 al.3 cod procedură penală despre îndreptarea efectuată se va face menţiune la sfârşitul actului corectat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.05.2009.
În temeiul art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicare art. 37 lit. b cod penal, condamnă inculpatul C******* C*********- la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a şi b cod penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 189 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti (în favoarea domnului avocat Scărlătescu Cosmin). În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică azi 08.04.2009.
amînă cauza faţă de lipsa inculpatului şi a martorilor din acte