K****** S*****
ReclamantK****** R******
PârâtK****** A******** j**
PârâtK****** C****
PârâtK****** A*****
PârâtAdmite acţiunea.
termen de pronuntare la data de 30.05.2012
termen de pronunţare la data de 16.05.2012
termen de pronunţare la data de 16.05.2012
- citarea pârâtelor Păsăilă Terez Francesca,Bocicoi Ana Maria şi Fina Maria cu menţiunea „personal la interogatoriu” sub sancţiunea prevăzută de art.225 Cod procedură civilă. - prorogă discuţia cu privire la expertiza de evaluare a imobilului teren aflat în litigiu dacă se va mai impune după administrarea probei cu interogatoriul pârâtelor de rând 7,8,9.
- revenirea cu adresă la domnul expert Pârvu Aurel să comunice instanţei valoarea imobilului teren aflat în litigiu. - citarea pârâţilor lipsă cu câte un exemplar din precizarea depusă de reprezentantul reclamantei. - citarea pârâtelor Bocicoi Ana Maria şi Fina Maria cu câte un exemplar din precizare şi cu menţiunea să comunice instanţei în ce modalitate doresc partajarea, respectiv dacă solicită atribuirea unei părţi din teren sau dacă sunt de acord să primească sultă pentru cota lor parte.
- emiterea unei adrese către Primăria Gurghiu pentru a comunica în copii actele de stare civilă ale pârâtei Szasz Ana născută Kertesz fiica lui Ana şi Iuliu - reprezentantul reclamantei va preciza în scris modul în care doreşte ieşirea din indiviziune. - prorogă punerea în discuţie a părţilor a excepţiei autorităţii lucrului judecat în ceea ce priveşte ieşirea din indiviziune faţă de pârâtul Bodor Arpad.
conform art 151 Cod procedură civilă va dispune repunerea cauzei pe rol. citarea părţilor
termen de pronunţare la data de 02.11.2011.
termen de pronunţare la 26.10.2011
emiterea unei adrese către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TARGU MURES, judeţul Mureş cu menţiunea de a înainta instanţei extras după actele de stare civilă a pârâtei: FINA MARIA născută SZAS- fiica lui Sas Ana şi Aladar, domiciliată în comuna Gurghiu, sat Glăjărie, nr.297, jud. Mureş, CNP *********1454, născută la 13 decembrie 1958 în Tg.Mureş. - reclamanta prin avocat va depune la dosarul cauzei copiei certificatului de naştere al pârâtei Szasz Ana de la fila 34 din dosarul nr.1300/1995 al Judecătoriei Tg. Mureş, ataşat la prezentul dosar. - darea în debit cu suma de câte 100 lei, a pârâtelor BOCICOI ANA MARIA născută SZAS şi FINA MARIA născută SZAS. - reclamanta va depune la dosarul cauzei un extras CF 866 Glăjărie actualizat. - citarea pârâtelor Păsăilă Terez Francesca şi Fina Maria.
În temeiul art. 108 indice 1 al.2 lit.e Cod procedură civilă aplică amenda judiciară de căte 100 lei pârâtelor BOCICOI ANA MARIA născută SZAS şi FINA MARIA nascută SZAS . Câte un exemplar din prezenta încheiere va fi comunicat pârâtelor BOCICOI ANA MARIA născută SZAS şi FINA MARIA nascută SZAS . Cu drept de cerere de reexaminare, conform prevederilor art.108 indice 5 Cod procedură civilă în 15 zile de la comunicarea prezentei încheieri pârâtelor BOCICOI ANA MARIA născută SZAS şi FINA MARIA nascută SZAS. - revenirea cu adresă către Primăria Comunei Gurghiu de la fila 166 dosar cu datele furnizate prin răspunsul depus la dosar la acest termen. - emiterea unei adrese la Primăria Timişoara pentru a comunica instanţei extrase după actele de stare civilă ale pârâtei PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA cu CNP *********4827, născută la data de 12.04.1955 în Glăjărie, judeţul Mureş şi cu domiciliul în Timişoara, str. Martir Silviu Motohon (fostă str. Irlanda), nr. 55, jud. Timiş. - citarea pârâtei PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA, cu menţiunea să depună la dosarul cauzei actele de stare civilă în copie, respectiv certificatele de naştere şi de căsătorie ale sale şi certificatele de naştere, de căsătorie si de deces ale mamei sale, defuncta Baka Margareta născută Kertesz. - citarea pârâtelor BOCICOI ANA MARIA născută SZAS şi FINA MARIA nascută SZAS cu menţiunea să depună la dosarul cauzei actele de stare civilă în copie, respectiv certificatele de naştere de căsătorie ale lor şi certificatele de naştere, de căsătorie si de deces ale mamei lor, defuncta Szasz Ana născută Kertesz.
-revenirea cu adresă către Primăria Comunei Gurghiu pentru a comunica instanţei datele de identificare, de stare civilă referitoare la data naşterii, locul naşterii, pârâtelor: PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA- fiica lui Baka Margareta şi Iosif, BOCICOI ANA MARIA născută SZAS- fiica lui Szas Ana şi Aladar, FINA MARIA nascută SZAS- fiica lui Sas Ana şi Aladar, BAKA MARGARETA născută Kertesz- fiica lui Iulius şi Ana şi pentru SAS ANA fiica lui Iulius şi Ana. -emiterea unei adrese la Primăria Timişoara pentru a comunica instanţei datele de identificare, de stare civilă referitoare la data naşterii, locul naşterii pârâtei Păsăilă Terez Francesca-fiica lui Baka Margareta şi Iosif, respectiv CNP. - citarea pârâtei PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA, cu menţiunea să depună la dosarul cauzei actele de stare civilă în copie, respectiv certificatele de naştere şi de căsătorie ale sale şi certificatele de naştere, de căsătorie si de deces ale mamei sale, defuncta Baka Margareta născută Kertesz. - citarea pârâtelor BOCICOI ANA MARIA născută SZAS şi FINA MARIA nascută SZAS cu menţiunea să depună la dosarul cauzei actele de stare civilă în copie, respectiv certificatele de naştere de căsătorie ale lor şi certificatele de naştere, de căsătorie si de deces ale mamei lor, defuncta Szasz Ana născută Kertesz.
- citarea pârâtelor PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA, BOCICOI ANA MARIA născută SAS, FINA MARIA nascută SAS cu menţiunea să depună la dosarul cauzei actele de stare civilă în copie, respective certificatele de naştere şi de căsătorie, iar pârâta PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA şi cu menţiunea de a depune certificatul de casatorie al mamei sale. - emiterea unei adrese către Judecătoria Tg. Mureş pentru a înainta instanţei dosarul nr.1300/1995 al Judecătoriei Tg. Mureş. - emiterea unei adrese către Primăria Comunei Gurghiu pentru a înainta instanţei extrase după actele de stare civilă ale pârâtelor: PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA, BOCICOI ANA MARIA născută SAS, FINA MARIA nascută SAS, BACO MARGARETA născută Kertesz şi pentru SAS ANA.
AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 02.03.2011.
amână judecarea cauzei la data de 26.01.2011. Pune în v3edere reprezentantului eclamantei să depună extras CF actualizat şi actele care au stat la baza înscrierii dreptului de proprietate de la B12.
amână judecarea cauzei la data de 24.11.2010. Dispune emiterea unei adrese la expert să ne comunice suficiente exemplare de pe răspunsul la obiecţiuni în vederea comunicării cu părţile.
I N S T A N Ţ A, Având în vedere susţinerile apărătorului reclamantei, formulate şi în scris în precizarea depusă la dosar, va dispune revenirea cu adresă către dl. Expert Pârvu Aurel la care se va ataşa un exemplar din precizarea depusă de apărătorul reclamantei, adresă prin care se va solicita depunerea la dosar a unui exemplar complet din raportul de expertiză întrucât din exemplarul reclamantei lipseşte fila 5. De asemenea, va dispune expertului prin adresă să răspundă la obiecţiuni şi la obiectivele stabilite de instanţă, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare, având în vedere că onorariul a fost achitat în integralitate şi nu se va comunica Biroului Local de Expertize copia încheierii decât după ce se va conforma dispoziţiilor instanţei.
I N S T A N Ţ A, Având în vedere susţinerile apărătorului reclamantei, pune în vedere d-lui avocat Pop Ioan să depună în scris obiecţiunile la răspunsul expertului. De asemenea, va dispune revenirea cu adresă către dl. Expert Pârvu Aurel pentru a completa raportul de expertiză cu variante de lotizare pentru a răspunde la toate obiectivele stabilite de instanţă. Va dispune emiterea adresei către Biroul Local de expertize Mureş în vederea efectuării plăţii integrale, a sumei de 1260 lei în contul d-lui expert Pârvu Aurel, având în vedere dovezile de achitare a sumei existente la dosar.
acordarea unui termen în vederea studierii de către reprezentantul reclamantei a întregului raport de expertiză aşa cum a fost depus la dosarul cauzei. -citarea pârâţilor lipsă
- acordarea unui termen în vederea studierii raportului de expertiză şi a formulării eventualelor obiecţiuni - citarea pârâtului BODOR ARPAD MIKLOS cu un exemplar din raportul de expertiză -citarea pârâţilor lipsă
revenirea cu adresă la expert Pârvu Aurel ; - acordarea unui ultim termen de judecată pentru ca reclamanta să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru
reclamanta prin avocat va achita timbrajul corespunzător valorii de 3100 lei indicată, sub sancţiunea anulării acţiunii ca netimbrată, până la următorul termen de judecată. - stabilirea avansului onorar de expertiză în sumă de 400 lei în vederea efectuării expertizei topografice, în sarcina reclamantei. - emiterea unei adrese la Tribunalul Mureş- Biroul local de expertize judiciare pentru a comunica numirea în cauză a expertului . - emiterea unei adrese expertului pentru a comunica numirea sa în cauză, cu un exemplar din prezenta încheiere.
- citarea pârâtei PĂSĂILĂ TEREZ FRANCESCA de la adresa indicată. - reclamanta se va conforma dispoziţiilor mai sus menţionate sub sancţiunea suspendării cauzei conform art.155 indice 1 Cod procedură civilă. -citarea partilor lipsă.
Având în vedere formele de protest constând în restrângerea activităţii şi amânarea judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor, instanţa urmează a amâna prezenta cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE, DISPUNE - acordarea unui nou termen de judecată - citarea părţilor.