P*** M*****
InculpatB**** A**** N*******
Parte civilăB**** P******
Parte civilăR****** A****** F******
MartorM********* A****
MartorAmână pronunţarea pe data de 25.05.2010. S.p /25.05.2010 Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. şi ped. de art.178 al.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b C.od penal, în infracţiunea prev. şi ped de art.178 al.1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul P*** M***** la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani închisoare. Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art.64 al.1 lit.a teza a II – a şi b C.p. Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art.83 C.p. Admite, în parte, acţiunea civilă şi, în consecinţă: Obligă pe inculpat la 5.000 lei daune materiale şi 5.000 lei daune morale către partea vătămată B**** A**** N*******. Obligă pe inculpat la 700 lei. cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu apel.
Având în vedere schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, solicitată de inculpat, prin apărătorul său, precum şi cererea de amânare formulată de avocat substituent, pentru părţile civile, acordă ultim termen de judecată la data de 20.05.2010
Acordă termen la data de 22.04.2010, având în vedere cererile de amânare formulate de apărătorii părţilor.
În temeiul art. 67 Cod Procedură Penală încuviinţează proba cu doi martori pe latură civilă, precum si proba cu înscrisuri si doi martori în circumstanţiere şi în vederea administrării probelor încuviinţate amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată. Inculpatul şi părţile civile primesc termen în cunoştinţă, se citează martorul lipsă R****** A****** F****** cu menţiunea amenzii în cuantum de 300 lei în caz de neprezentare. Părţile civile vor aduce personal doi martori pentru a fi audiaţi, pe latură civilă. Inculpatul va depune la dosar înscrisuri si va aduce doi martori , în circumstanţiere. Proroga discuţia privind încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat pentru termenul următor. In baza art.304 Cod Procedura Penala se ia act ca nu s-au solicitat note de şedinţă. Pronunţata in şedinţa publica, azi 15.02.2010, la sediul Judecătoriei Corabia, Judeţul Olt .
Acorda un nou termen de judecata avand in vedere lipsa partilor si a martorilor.
Acorda un nou termen d e judecata pentru cand se pun ein vedere inculpatului ca in termen de 5 zile sa indice numele asiguratorului si sa depuna la dosar polita de asigurare valabila la momentul accidentului, pentru a se cita asiguratorul, cu mentiunea catre inculpat ca in situatia in care nu vor fi depuse inscrisurile dispuse, va fi sanctionat cu amenda judiciara pentru tergiversarea judecarii cauzei.
În vederea garantării dreptului la apărare al inculpatului încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 07.12.2009 orele 10:00 Inculpatului i se pune în vedere să se prezinte în instanţă la termenul stabilit. Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului avocat Stanciu Alexandra , prin inculpat, să se prezinte in instanţă pentru asigurarea asistenţei juridice, in caz contrar va fi sancţionat administrativ. Părţile civile şi martorii Raducea Aurelia Florina, M********* A****, Neaţu Stela, Pîstaie Paul si Pană Stelică, au termen în cunoştinţă, se citează martorul Manea Marian cu mentiunea amenzii in caz de neprezentare. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte pentru a fi audiaţi la termenul stabilit, cu menţiunea amenzii în caz de neprezentare. Pronunţata in şedinţa publica, azi 23.11.2009, la sediul Judecătoriei Corabia, Judeţul Olt .
Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 23.11.2009, în temeiul art. 6 Cod Procedura Penala. Inculpatul, părţile civile şi martorii prezenţi primesc termen în cunoştinţă, se citează martorul lipsă Manea Marian. Se solicită Inspectoratului de Poliţie al judeţului Olt fişa de cazier a inculpatului. Având in vedere dispoziţiile art.304 al.4 Cod Procedura Penala se ia act ca nu s-au solicitat note de şedinţă. Pronunţata in şedinţa publica, azi 26.10.2009, la sediul Judecătoriei Corabia, Judeţul Olt .
Acorda un nou termen de judecata la data de 26.10.2009.