K*** C* I***
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul–petent KOSA ILIE, născut la 28.03.1970 în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, fiul lui Calman şi Ana, C.N.P. *********1839, în prezent aflat în executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.364/2007 a Judecătoriei Târgovişte (mandat de executare nr.1032/2007) şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.pen. şi dispune punerea în libertate condiţionată a petentului - condamnat, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 281 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08.01.2009.