Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tăiere fără drept de arbori prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 în infracţiunea de tăiere fără drept de arbori prevăzută în art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008. În baza art. 108 alin. 1 lit. d din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 a, c Cod penal – 76 alin.1 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul Vatamanu Cristian, la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului Vatamanu Cristian exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a –II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a –II-a şi lit. b Cod penal aplicată inculpatului prin prezenta. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 Cod penal dispune avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în cursul judecăţii, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul de Avocaţi Neamţ – avocat Mormoe Luciana. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.05.2009, ora 15.00.
Hotarare 101 din 27.05.2009Pentru audierea martorilor şi pentru a se emite adresă pentru comunicarea cazierului judiciar al inculpatului.
Având în vedere Hotărârea Colegiului de conducere nr.7 din 27.02.2009 prin care s-a hotărât ca după publicarea în Monitorul oficial a Decretului de numire a doamnei judecător Daniela Olteanu în funcţia de procuror, completul de judecată cu indicat Cpmf 3 să fie desfiinţat, procedându-se conform art.99 alin.11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti la repartizarea ciclică a dosarelor, s-a stabilit repartizarea cauzei la complet cu indicativ Cc 7 cu termen de judecată la data de 22.04.2009
Pentru a se emite adresă BCAJ, va amîna judecarea cauzei;