G***** M***********
PetentI***** D***
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul Goanţă Mirel Cosmin. Dispune anularea procesului verbal de contravenţie seria CC, nr. 3363208, încheiat la data de 17.06.2009 de IPJ Dolj şi exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 640 lei. Dispune înlăturarea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 03.11.2009.
În conformitate cu Hotărârea Adunării Generale nr. 3/18.09.2009 a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Craiova.
În conformitate cu prevederile art. 54 alin. 1 lit. a) din H.G. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti coroborate cu prevederile art. 62 din Legea nr. 567/2004 şi art. 44 din Legea nr. 168/1999, se constată complet nelegal constituit şi se dispune amânarea judecării cauzei, avându-se în vedere protestul personalului auxiliar si conex, care a întrerupt activitatea cu publicul, azi, 09.07.2009, între orele 12:00 – 14:00. Acordă termen de judecată la 24.09.2009, ora 08:30, pentru când se vor cita părţile.