A******** A*****
Recurent ReclamantP**** N******
Intimat PârâtP**** I***
Intimat PârâtP**** D****
Intimat PârâtP**** D*****
Intimat PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâţii la plata a câte 243,8 lei fiecare către reclamantă reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea pentru 6 octombrie 2010.
Termen la 29 septembrie 2010 pentru studiul expertizei, urmând a se comunica un exemplar al lucrării părţilor lipsă.
Termen la data de 1.09.2010 pentru a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan Marcel Danil în vederea efectuării şi depunerii la dosar a lucrării tehnice ordonate în cauză, cât şi pentru a i se comunica copia încheierii de şedinţă prin care s-a dispus amendarea acestuia cu suma de 200 lei.
Termen la 21 iulie 2010 , urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan spre a comunica efectuat raportul de expertiză.
Termen la 23 iunie 2010 ,învederându-se reprezentantului reclamantei să facă dovada achitării diferenţei de onorar expert Tămăşan în sumă de 900 lei, ca urmare a stabilirii decontului final al acestuia la suma de 1200 lei, urmând a se comunica un exemplar al încheierii Biroului de expertize tehnice Sibiu, după depunerea lucrării de către expert.
Termen la data de 2 iunie 2010 - se revene cu adresă exp. Tămăşan pentru a depune la dosar lucrarea tehnică ordonată în cauză.
Termen la 12 mai 2010 urmând a se reveni cu adresă către expert spre a comunica expertiza dispusă în cauză
Termen la 21 aprilie 2010 urmând a se reveni cu adresă către expertul topograf Tămăşan Marcel spre a comunica instanţei termenul de convocare al părţilor la faţa locului şi a proceda apoi la efectuarea lucrării dispusă în cauză.
Termen la 31 martie 2010 urmând a se reveni cu adresă către expert spre a proceda la convocarea părţilor, urmând a comunica instanţei termenul stabilit , în caz contrar se vor aplica sancţiuni procedurale.
Termen la 17 martie 2010, urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan spre a i se aduce la cunoştinţă că nu se impune înlocuirea sa cu un alt expert, instanţa acordând un termen mai lung , urmând ca acesta să comunice termenul de convocare al părţilor la faţa locului.
Termen la 20 ianuarie 2010 , urmând a se efectua adresă expertului desemnat Tămăşan Marcel spre a comunica instanţei termenul de convocare al părţilor la faţa locului în vederea efectuării unei expertize cu obiectivele stabilite la acest termen de judecată.
Termen la 2 decembrie 2009, urmând a se face dovada achitării avansului onorar în favoarea expertului Tămăşan Marcel , stabilit la suma de 300 lei.
Termen la 18 noiembrie 2009 urmând a se solicita listă cu recomandare experţi în specialitatea topografie de la Biroul local de expertize Sibiu.
Termen la 11 noiembrie 2009, faţă de lipsa de procedură cu pârâta Paicu Dorina, urmând a se repeta procedura de citare cu acesta prin scrisoare recomandată.
Termen la 14 octombrie 2009 având în vedere Hot.nr.2/18 septembrie 2009 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul instanţei prin care s-a decis continuarea protestului magistraţilor început la data de 02.09.2009 în baza hot. nr.1/01.09.2009 a aceleiaşi adunări
Termen la 23 septembrie 2009, având în vedere Hotărârea nr.1/septembrie 2009 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Mediaş privind protestul magistraţilor.
termen la data de 2.09.2009/pentru ca pârâţii să depună acte de stare civilă şi pentru a se îndeplini procedura de citare cu pârâta P**** D***** în străinătate