P*** I*** C*******
PetentI************ J******* D* P****** M**** – S***** T** M**** P*** R*********** L****
IntimatAdmite plângerea petentului P*** I*** C******* formulată în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Mureş, şi-n consecinţă: Dispune anularea parţială a procesului verbal seria CC nr. 2215289/22.06.2009 al Poliţiei municipiului Sighişoara, respectiv numai cu privire la fapta prevăzută de art. 79 al. 1 lit. b din OUG 195/2002R şi sancţionată de art. 100 al. 3 lit. g din OUG 195/2002 R, dispunând anularea sancţiunii amenzii contravenţionale de 240 lei(contravaloarea a 4 puncte - amendă) aplicată pentru această faptă, ca şi restituirea permisului de conducere reţinut, către petent. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 20 aprilie 2010, în şedinţă publică.
În baza art. 260 Cod procedură civilă amână pronunţarea la 20 aprilie 2010, orele 15,00, în şedinţă publică. Părţile pot depune concluzii scrise. Pronunţată azi, 15 aprilie 2010, în şedinţă publică.
Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu intimatul, în temeiul art. 85 şi următoarele Cod procedură civilă, acordă termen de judecată la data de 15 aprilie 2010.
În temeiul art. 129, art. 167 şi următoarele Cod procedură civilă, pentru administrarea probaţiunii încuviinţate, acordă termen de judecată la data de 11 februarie 2010.
În temeiul dispoziţiilor art. 129, art. 156 Cod procedură civilă şi art. 6 din CEDO, pentru asigurarea apărării petentului în cauză şi punerea în discuţie a probelor în condiţii procedurale, acordă termen de judecată la data de 03.12.2009
Având în vedere conflictul de interese ivit între puterea judecătorească şi executivă, urmare a Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor, din data de 1.09.2009 şi pentru respectarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, conform art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca şi dispoziţiile art. 125 şi următoarele Cod procedură civilă,