V*** T**** A*****
CondamnatÎn baza art. 59 C.penal şi art. 450 alin. 1 C.proc.penală. admite cererea formulată de petentul-condamnat, deţinut în executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.782/2007 a Judecătoriei Arad pentru săvârşirea unei infracţiuni la OUG 195/2002. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr.990/2008 emis de Judecătoria Arad atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 C penal În temeiul art. 192 al.3 C.proc.penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.07.2009.