S* L***** S**
DebitorS* L***** S** P*** L********* J******* R***** S***
DebitorV**** E********* S**
CreditorTRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA a II-a CIVILĂ DOSAR NR.1499 /105/2009 MINUTĂ HOT. 15.09.2017 Admite cererea. În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorului, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,15.09.2017. JUDECĂTOR-SINDIC,
Hotarare 739/2017 din 15.09.2017in vederea continuarii procedurii,convocarii a.c.in pentru aprobarea raportului final
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Ia act de înscrisurile depuse la acest termen in vederea continuarii procedurilor de insolvenţă din prezenta cauză cu respectarea principiului continuitatii conform disp.art.109 alin.2 şi art.110 alin.8 din ROI
Incheiere de sedinta din 08.03.2017pentru continuarea procedurii, a se face dovada publicarii raportului final in BPI proroga discutia pe raportul final
Incheiere de sedinta din 12.01.2017PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII DE VALORIFICARE A BUNURILOR DEBITOAREI SI Având în vedere că potrivit procesului verbal nr.32/2016 în temeiul art.109 alin.2 şi art.110 alin.8 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor, modificat prin Hotărârea nr.1375/17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind faptul ca doamna judecător Letea Crina este în concediu legal de odihnă, în vederea respectării principiului continuităţii, urmează să amâne cauza ,
Incheiere de sedinta din 13.10.2016pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor debitoarei
Incheiere de sedinta din 07.06.2016CONTINUARE PROCEDURA VALORIFICARE BUNURI IMOBILE DIN AVEREA DEBITOAREI
Incheiere de sedinta din 07.04.2016IN VEDEREA VALORIFICARII BUNURILOR DEBITOAREI SI SOLUTIONAREA C.A.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016continuare procedura valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 04.11.2015pentru continuare procedura, valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 09.06.2015pentru continuarea procedurii de valorificare a bunului imobil aflat in patrimoniul debitoarei si solutionarea cererii de instituire
Incheiere de sedinta din 11.03.2015valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 03.12.2014continuare procedura
Incheiere de sedinta din 12.09.2014continuare procedura
Incheiere de sedinta din 16.04.2014soluţionarea cererii de instituire
Incheiere de sedinta din 07.10.2013soluţionarea cererii de instituire
Incheiere de sedinta din 31.05.2013continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 25.02.2013soluţionarea cererii de instituire
- continuarea procedurii
- continuare procedura
respinge cererea ca neîntemeiată
continuare procedura
- continuare procedura
CONTINUAREA PROCEDURII
CONTINUARE PORCEDURĂ
admite cererea dispune începerea procedurii falimentului debitorului
continuare procedura
continuare procedura
continuare procedura solutionarea cedrerii de repunere in termen admite cererea de repunere în termen a creditoarei V**** E********* S**
- CONTINUARE PROCEDURA
continuare procedura
Admite cererea. Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului. Numeşte administrator judiciar pe ROVIGO SPRL, cu o retribuţie de 2.000 lei. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor 04.06.2009 şi termenul de soluţionare a opoziţiilor 12.06.2009. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 01.07.2009. Fixează termen la 07.09.2009.