P******** D* P* L**** J********** T*******
ApelantS****** V*******
Intimat InculpatD***** P****
Intimat Parte vătămatăS******* C***** D* U****** "*** A****** A****** G*****
Intimat Parte civilăamână pronunţarea la data de 26.01.2010. la data de 26.01.2010 În temeiul art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. 1 lit. c) şi art. 76 alin. 1 lit. d) Cod penal, condamnă pe inculpatul S****** V*******, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 14 şi 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 – 1000 Cod civil, obligă pe inculpat la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi, a sumei de 2494,72 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 550 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu (av. Axente Bogdan) în cuantum de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi pentru inculpatul S****** V******* şi de la comunicare pentru partea vătămată D***** P**** şi partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi.
Acordă termen la data de 19.01.2010pentru lipsa fişei de cazier judiciar a inculpatului
Acordă termen la 15.12.2009 pentru lipsa fişei de cazier judiciar.
Acordă termen de judecată la data de 24.11.2009 pentru administrare probă cu martori