Dosar 1502/258/2009 din 18.05.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1502/258/2009
Data dosar:
18.05.2009
Instanta:
Judecătoria Miercurea Ciuc
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.11.2009 la ora 08:30

    Complet: C4
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 R, raportat la art.74 lit.a, şi c Cod penal şi art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 7 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod pr.penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

  • Sedinta din data de 10.11.2009 la ora 08:30

    Complet: C4
  • Amânat

    amână pronunţarea.

  • Sedinta din data de 22.09.2009 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amânat

    alte motive.

  • Sedinta din data de 23.06.2009 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amânat

    în vederea audierii martor.

Flux dosar


Actualizare GRPD