S* C******* D* A** T**********
ReclamantM******* R*****
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta-recl. către recl.la plata sumei de 150 lei C/val. serviciilor furnizare apă. Ia act că s-a achitat cheltuielile de judecată cu chitanţa nr.0109062/2009. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.02.2010.
proces verbal
Pentru lipsa ambelor părţi, urmează a amâna cauza şi în consecinţă va, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 15.01.2010, pentru când se va cita reclamanta cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei de timbru, in caz contrar anulându-se acţiunea ca netimbrată.
Constatând că la acest termen nu s-a îndeplinit procedura de citare cu pârâta, în temeiul art. 85 cod proc.civ., va amâna cauza, şi în consecinţă D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 20.11.2009, pentru când se va cita pârâta la adresa indicată în cererea de chemare în judecată.
I N S T A N T A : Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din Circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din 31 august 2009, va amâna cauza, urmând a se cita părţile , şi în consecinţă D I S P U N E : Amână cauza la 19.10.2009, pentru când se vor cita părţile.