P******** D* P* L**** J********** B****
ApelantS** A***** S* - S******** B****
Apelant ASIGURATORD***** G****** I****
Apelant InculpatP****** F****
Apelant Parte civilăD***** R***** E****
MartorDecizia penală nr.346/A/08.10.2009 I. In baza art.379 pct.2 lit.a din Cod pr.penală, admite apelurile declarate de apelantul-parte civilă P****** F**** şi P******** D* P* L**** J********** B**** împotriva sentinţei penale nr.1028 din 18.05.2009, pronunţată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr.15046/180/2008 numai cu privire la soluţionarea laturii penale a cauzei. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la aspectul menţionat, reţine cauza spre rejudecare iar pe fond: Condamnă inculpatul D***** G****** I****, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: -ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.2 din Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare; -părăsirea locului accidentului prevăzută de art.89 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002, la pedeapsa de 2 ani închisoare; In baza art.33 lit.a cu art.33 lit.b din Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea. Pedeapsa de executat : 2 ani închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi lit.b din Cod penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art.71 alin.2 din Cod penal. In baza art.81 din Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. In baza art.82 din Cod penal, stabileşte termen de încercare de 4 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 din Cod penal. In baza art.71 alin.5 din Cod penal, dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. In baza art.192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. In baza art.193 Cod pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către apelantul-parte civilă reprezentând onorariu avocat. II. In baza art.379 pct.1 lit.b din Cod pr.penală, respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-asigurător S.C.ASIROM S.A. Bacău împotriva sentinţei penale menţionată mai sus. In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă apelanta la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. III. In baza art.379 pct.1 lit.a din Cod pr.penală respinge ca tardiv apelul declarat de apelantul-inculpat D***** G****** I**** împotriva sentinţei penale menţionată mai sus. Constată că apelantul-inculpat a fost asistat de apărător ales. In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă apelantul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru apelantul-parte civilă şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 8.10.2009.
T.8.10.2009 ORA 9,00 A 2