G*** I***
ReclamantS* S******* S*** P******
PârâtS* L***** P****** S*****
PârâtRespinge cererea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 16.05.2011.
Respinge cererea. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 22.11.2010.
În conformitate cu disp. art 155 indice 1 C.pr.civ. având în vedere că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, iar judecarea cauzei este împiedicată din vina acestuia, dispune suspendarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 25.10.2010.
Pune în vedere reclamantului, să facă dovada plăţii taxei onorariului de expert, sub sancţiunea prev de art 155 indice 1 C.pr.civ., după care se vor emite adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului . Instanţa aduce la cunoştinţă reclamantului că poate beneficia de ajutor public judiciar şi dacă înţelege să formuleze cerere de ajutor public judiciar să depună declaraţie pe propria răspundere potrivit căreia nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar pe ultimele 12 luni , precum şi dovada veniturilor pe care le realizează acesta şi a persoanelor cu care domiciliază, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar în materie civilă . Se citează pârâta S* S******* S*** P****** şi pârâta S* L***** P****** S*****, la uşa instanţei , potrivit disp. art 95 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 25.10.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2010
Respinge cererea de recuzare. Cu apel, in 15 zile de la comunicare. Pronunţată in sedinţă publică azi 28.06.2010
Pune în vedere reclamantului, să facă dovada plăţii taxei onorariului de expert, sub sancţiunea prev de art 155 indice 1 C.pr.civ., după care se vor emite adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului . Pune în vedere reclamantului să citeze pârâţii prin publicitate, într-un ziar de largă circulaţie, cu cel puţin 15 zile înaintea termenului de judecată, potrivit disp. art 95 C.pr.civ., sub sancţiunea prev. de art 155 indice 1 C.pr.civ. Se citează pârâta S* S******* S*** P****** şi pârâta S* L***** P****** S*****, la uşa instanţei , potrivit disp. art 95 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 20.09.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2010
Pune în vedere reclamantului, să facă dovada plăţii taxei onorariului de expert, în termen de 5 zile , sub sancţiunea prev de art 155 indice 1 C.pr.civ., după care se vor emite adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului . Se citează pârâta S* S******* S*** P****** şi pârâta S* L***** P****** S*****, la adresa indicată, cu copie acţiune şi înscrisuri, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 21.06.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Mai 2010
Pune în vedere reclamantului să facă dovada sediului pârâtei SC LAZROM SRL, în vederea citării acesteia, sub sancţiunea prev. de art 155 indice 1 C.pr.civ. Pune în vedere reclamantului, să facă dovada plăţii taxei onorariului de expert, în termen de 5 zile , sub prev. de art 155 indice 1 C.pr.civ., după care se vor emite adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului . Se citează pârâţii, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 17.05.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2010
Admite probele cu înscrisuri şi expertiză specialitatea construcţii, solicitate de către reclamant. Se stabilesc următoarele obiective ale expertizei: - să se identifice imobilul construcţie şi să se evalueze . Se numeşte prin tragere la sorţi, la cererea părţilor, expert constructor în persoana domnului Cretu Ion Cristian. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului, să facă dovada plăţii taxei onorariului de expert, în termen de 5 zile , sub sancţiunea decăderii din probă , după care se vor emite adrese către expert în vederea efectuării lucrării şi către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea înştiinţării numirii expertului . Respinge proba cu un martor, ca nefiind utilă soluţionării cauzei. Se citează pârâţii, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 19.04.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Martie 2010
Admite cererea de lipsă de apărare formulată de către reclamant. Se citează pârâţii, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 08.03.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2010