R*** N* F******
CondamnatÎn baza art.26 al.8 din Legea nr.275/2006, respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de condamnatul RADU FLORIAN, fiul lui NATURAL şi MARICICA, născut la data de 07.11.1985, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti, împotriva încheierii judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului nr. 622/31.08.2009, în dosarul nr.622/2009. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen., obligă condamnatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.10.2009.
amana pronunţare la 12.10.2009
Având în vedere protestul magistraţilor, Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din raza CURŢII DE APEL PLOIEŞTI din data de 31.08.2009, respectiv articolul 3, prin conţinutul căruia a fost adoptată măsura restrângerii activităţii – începând cu data de 1 septembrie 2009 - şi a amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive, Având în vedere şi Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul JUDECĂTORIEI PLOIEŞTI din data de 01.09.2009 şi în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiei de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen