Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. d Cod de procedură penală admite recursul declarat de către inculpatul Lăcătuş Vasile împotriva sentinţei penale nr. 470/27.05.2009 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 1515/285/2009. Casează în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare: În temeiul art. 305 alin. 4 Cod penal rap. la art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului Lăcătuş Vasile pe durata unui termen de încercare de 3 ani calculat potrivit art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului Lăcătuş Vasile asupra dispoziţiilor art. 305 alin. 5 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului Lăcătuş Vasile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală recurată care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuieli judiciare avansate de către stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.11.2009.