P******* M*********** S****** P*** P***** I** L****
ReclamantB*** C*********
PârâtAdmite contestaţia la executare. Dispune anularea somaţiei emisă la data de 8 august 2008 de executorul judecătoresc Jugaru Constantin în dosarul de executare silită nr. 156/2008 şi înregistrată sub nr. 28711 din data de 12 august 2008 la Primăria municipiului Suceava, jud. Suceava. Dispune obligarea intimatului să achite contestatoarei suma de 797 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 16.02.2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.02.2010.
Se va reveni cu adresă către expert Airinei Ana-Maria, în sensul filei 68 dosar, cu menţiunea că a fost achitată diferenţa de onorariu solicitată de expert. Amână judecarea cauzei la data de 9 februarie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.01.2010.
Se va reveni cu adresă către expert Airinei Ana-Maria, în sensul filei 61 dosar, cu menţiunea achitării diferenţei de onorariu expert. Amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 noiembrie 2009.
Se va face adresă contestatoarei să facă dovada achitării diferenţei de onorariu în cuantum de 297 lei în contul expertei Airinei Ana –Maria, având în vedere decontul aflat la filele 24, 25 dosar, până la următorul termen de judecată. Se va reveni cu adresă către expert Airinei Ana-Maria, în sensul filei 45 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Conform Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Suceava din 02.09.2009 consemnată prin procesul-verbal din aceeaşi dată, amână judecarea cauzei la data de 6 octombrie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Se va face adresă la expert să răspundă la obiecţiunile formulate de reprezentanta contestatoarei. Amână judecarea cauzei la data de 8 septembrie 2009 – C.15, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 august 2009.
Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, amână judecarea cauzei la data de 18 august 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Se va reveni cu adresă către exp. Airinei Ana Maria , în sensul filei 13 dosar.
Numeşte expert contabil în cauză pe Airinei Ana Maria. Stabileşte următoarele obiective pentru efectuarea expertizei: Să se stabilească cuantumul exact al sumei datorate de debitoarea Primăria Mun. Suceava creditorului B*** C********* cu titlu de prime de concediu aferente perioadei 2001- 23.04.2004 şi actualizarea acestor sume începând cu data scadenţei şi până la zi în funcţie de rata inflaţiei şi având în vedere precizările metodologice ale Institutului Naţional de Statistică, aflate la fila 21 din dosarul nr. 5173/314/2008. Se va efectua adresă către exp. Airinei Ana Maria pentru a proceda, după consultarea dosarului şi în prezenţa părţilor, la întocmirea raportului de expertiză contabilă în funcţie de obiectivele indicate mai sus. Pune în vedere reprezentantei contestatoarei să facă dovada achitării onorariului provizoriu expert Airinei Ana Maria în sumă de 500 lei. Amână judecarea cauzei la data de 9 iunie 2009, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.05.2009.
Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză contabilă, sens în care se va face adresă către B.L.E. Suceava pentru a înainta o listă cu 3-5 experţi contabili. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să formuleze obiective pentru expertiza contabilă. Fixează onorariu provizoriu pentru expertul contabil suma de 500 lei în sarcina reclamantei. Amână judecarea cauzei la 5 mai 2009, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 martie 2009.