L***** I***
ReclamantL***** . I***
PârâtL***** F*****
PârâtP*** V******
PârâtD******* V***** s** M**** n*** B******
PârâtSentinţa civilă nr. 698/11.03.2010. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul L***** I*** şi, în consecinţă, validează convenţia de vânzare-cumpărare încheiată între reclamanţi şi pârâţii L***** I***-Andrei şi Floare la data de 19 martie 2009. Prezenta hotărâre ţine loc de contract autentic de vânzare – cumpărare. Dispune înscrierea în c.f. a dreptului de proprietate asupra imobilului sus menţionat, pe numele reclamantului, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de ing.topo.Pop Gavrilă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Fără cheltuieli de judecată.
amânat la data de 11.03.2010 pentru când se va cita pârâta Rotariu Ana.
amânat la data de 18.02.2010 Pentru când reclamantul va face demersurile aflării domiciliului pârâţilor cu domiciliu necunoscut. Intervenienta va depune taxa de timbru în cuantum de 170 lei.
se amână judecarea cauzei la data de 07.01.2010, pentru când reclamanţii prin reprazentant vor face demersuri privind aflarea domiciliului pârâţilor indicaţi ca fiind cu domiciliul necunoscut urmând a-i cita şi prin publicitate într-un ziar de interes naţional potrivit disp.art.95 C.proc.civ.
se amână judecarea cauzei la data de 12.11.2009, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă, se vor cita pârâţii
Se amână judecarea cauzei la data de 17.09.2009,pentru completareataxei de timbru şi administrare probe.