C******* V******* R*****
ReclamantP******** I****
PârâtP******* O******
Autoritate tutelarăP******* S******
Autoritate tutelarăAdmite acţiunea. Obligă pârâtul, în favoarea minorilor PETROVICI ALEXANDRU-IOSIF, născut la 28.05.2003, PETROVICI IOŢA, născut la 11.12.1997, PETROVICI GOLUBIŢĂ, născut la 23.01.1995, la plata sumei de 100 lei, pentru fiecare minor în parte , lunar cu titlu de pensie de întreţinere majorată, de la data introducerii acţiunii – 18.11.2009- şi până la majorat, ori noi dispoziţii. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.02.2010. Preşedinte,
Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Emiterea de adresă la autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Oraviţa şi respectiv Sviniţa, judeţul Mehedinţi şi se va solicita efectuarea unor anchete sociale la domiciliul părţilor. Emiterea de adresă la locul de muncă al pârâtului indicat de reclamantă în şedinţa publică de azi, respectiv la Sud Berzasca, Secţia Drumuri şi Poduri şi se va solicita să comunice veniturile realizate de pârât pe ultimele 6 luni. Citarea pârâtului şi autorităţile tutelare din cadrul Primăriei Oraviţa şi respectiv Sviniţa, judeţul Mehedinţi, cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.01.2010
Amână judecarea cauzei la data de 27.01.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Emiterea de adresă la autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Oraviţa şi respectiv Socol şi se va solicita efectuarea unor anchete sociale la domiciliul părţilor. Reclamanta va indica adresa corectă a pârâtul de la locul de muncă al acestuia. Citarea pârâtului şi autorităţile tutelare din cadrul Primăriei Oraviţa şi respectiv Socol cu menţiunea”aplicat ştampila”. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2009