T****** M* C*******
PetentRespinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul Turlete Cristian. Obligă petentul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocaţiale nr.112 din 08.01.2010. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2010, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Amână judecarea cauzei la data de 11 martie 2010. Se revine cu adresă către Primăria sector 1 Bucureşti, pentru a efectua o anchetă socială la adresa din Bucureşti, str. Palisandrului, nr. 68, sector 1, unde locuieşte tatăl petentului condamnat stabilindu-se prin referat următoarele: -condiţiile de viaţă ale familiei petentului; -numărul membrilor familiei; -modalitatea de întreţinerea acestora fără aportul direct al petentului; -resursele materiale de care dispune familia; -orice alte aspecte deosebite care au apărut în ultima vreme în existenţa familiei petentului. Se citează petentul la locul de detenţie cu datele de stare civilă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.02.2010 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Amână judecarea cauzei la data de 11 februarie 2010. Se emite adresă către Primăria sector 1 Bucureşti, pentru a efectua o anchetă socială la adresa din Bucureşti, str. Palidandrului, nr. 68, sector 1, unde locuieşte tatăl petentului condamnat stabilindu-se prin referat următoarele: -condiţiile de viaţă ale familiei petentului; -numărul membrilor familiei; -modalitatea de întreţinerea acestora fără aportul direct al petentului; -resursele materiale de care dispune familia; -orice alte aspecte deosebite care au apărut în ultima vreme în existenţa familiei petentului. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi pentru a ne comunica dacă acesta a mai beneficiat sau nu de întreruperea executării pedepsei. Se citează petentul la locul de detenţie cu datele de stare civilă. Cu recurs o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2010 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.