S******* J******* D* U****** "********** B*******
ReclamantC********* M****
PârâtAdmite acţiunea
Suspendă judecata cauzei în tem. art. 244 alineat 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Cu recurs.
La apelul nominal făcut în şedinţă au răspuns : pârâtul pertsonal, martorul propus de reclamantă Cordăreanu Luciana personal, lispsă fiind reprezentantul legal al reclamantei. Procedura este legal îndeplinită. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care: Pârâtul prezent arată că ştie pentru ce este chemat în judecată, solicită plata eşalonat a cheltuielilor de spitalizare întrucât nu realizează nici un venit. Instanţa pune în discuţie necesitatea suspendării prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal 5286/P/2008, sens în care amână cauza pentru a da posibilitate pârâtului să-şi expună punctul de vedere faţă de suspendarea cauzei, în scris, până la următorul termen. JUDECATA, Faţă de cele mai sus expuse, pentru a da posibilitate pârâtului să-şi exprime punctul de vedere faţă de suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal 5286/P/2008, urmează a amâna cauza, şi PENTRU ACESTE MOTIVE DISPUNE: Amână cauza la 15 aprilie 2010. Pune în vedere pârâtului să-şi exprime punctul de vedere faţă de suspendarea prezentei cauze până la soluţionarea dosarului penal 5286/P/2008. Dispune a se cita reclamanta. Pronunţăm în şedinţă publică 18 MARTIE 2010.
Faţă de lipsa pârâtului şi răspunsul comunicat de I.P.J. Botoşani (f. 9 ds), instanţa apreciază că se impune a se face adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, prin care se va solicita să comunice dacă împotriva numitului Cordăreanu Mihai s-au efectuat cercetări penale, urmare a unor acte de violenţă săvârşite asupra numitei Cordăreanu Luciana, în perioada lunii octombrie 2008, iar în caz afirmativ să comunice rezultatul acestor cercetări. Apreciază instanţa că este utilă şi pertinentă soluţionării cauzei proba cu martora Cordăreanu Luciana, solicitată de către reclamant în petitul cererii de chemare în judecată.