Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite acţiunea reclamantei.
Amână pronunţarea la 15 iunie 2010.
Se citează pârâtul-reclamant cu menţiunea de a depune la dosar acte din care să rezulte că nu are familie în vederea examinării cererii de ajutor public judiciar şi să înainteze un punct de vedere pe expertiza grafologică, şi totodată să se prezinte personal la instanţă în vederea efectuării verificării de scripte. Amână judecarea cauzei la 08 iunie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Mai 2010
Se conservă la instanţei actele în original depuse de reprezentantul pârâtei-reclamante SC MKB ROMEXTERRA BANK SA. Prorogă examinarea cererii de ajutor public judiciar şi discutarea probei cu expertiza grafologică la termenul următor. Pentru a da posibilitatea pârâtului-reclamant Răducă Vasile să-şi pregătească apărarea beneficiind de asistenţă juridică în formă calificată. Amână judecarea cauzei la 11 mai 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 aprilie 2010.
Încuviinţează pentru pârâtul reclamant proba cu înscrisuri şi interogatoriu şi respinge proba cu martori. Pune în vedere pârâtului-reclamant, prin apărător, să se prezinte personal la instanţă pentru a executa monstre de semnături şi să depună la dosar scripte de comparaţie şi acte din care să rezulte că nu are familie. Pune în vedere reprezentantului pârâtei SC MKB ROMEXTERRA BANK SA să depună la dosar actele în original, în cauză interesând porţiunea în care se regăseşte semnătura pârâtului-reclamant Răducă Vasile pentru a fi conservate la grefa instanţei. Pune în vedere părţilor să prezinte un punct de vedere dacă expertiza grafologică va fi efectuată prin INEC sau prin Laboratorul Interjudeţean. Prorogă examinarea cererii de ajutor public judiciar la termenul următor după depunerea actelor din care să rezulte că pârâtul-reclamant nu are familie. Amână judecarea cauzei la 20 aprilie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 martie 2010.
Pune în vedere pârâtului-debitor, prin apărător, să depună la dosar acte din care să rezulte că nu are familie. Totodată, pune în vedere pârâtului-reclamant să depună la dosar copie de pe filele de la 4 la 10 din copia cărţii de muncă depusă la dosar care privesc starea civilă a pârâtului-reclamant şi copiii acestuia, cât şi copie de pe filele de la 14 la 25. Prorogă examinarea cererii de ajutor public judiciar la termenul următor după depunerea actelor din care să rezulte că nu are familie. Se revine cu adresă către MApN cu copie de pe cuponul de pensie şi decizia de pensionare să înainteze la dosar actele care au stat la baza acestei decizii. Se comunică reclamantei – pârâte BCR ASIGURARI VIENNA INSURANGE GRUP şi pârâtei SC MKB ROMEXTERRA BANK SA, SC MKB ROMEXTERRA BANK SA Sucursala Argeş copie de pe răspunsul la întâmpinare depus de apărătorul pârâtului-reclamant. Amână judecarea cauzei la 16 martie 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 febr. 2010.
Pune în vedere pârâtului-debitor, prin apărător, să prezinte instanţei carnetul de muncă în original şi să certifice pentru conformitate filele acestui carnet. Emite adresă către MApN cu copie de pe cuponul de pensie şi decizia de pensionare să înainteze la dosar actele care au stat la baza acestei decizii. Pentru a da posibilitatea reclamantei şi pârâtului-debitor să ia cunoştinţă de conţinutul actelor depuse de reprezentantul pârâtei SC MKB ROMEXTERRA BANK SA. Amână judecarea cauzei la 23 febr. 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010.
Încuviinţează cererea formulată de MKB ROMEXTERRA BANK pentru imposibilitate de prezentare. Menţine dispoziţiile din încheierea de şedinţă de la 24 nov. 2009 şi pune încă o dată în vedere pârâtului să achite o taxă de timbru în sumă de 1443,5 lei pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de credit şi timbru judiciar de 5 lei. Se citează SC MKB ROEXTRRA BANK SA, cu sediul social în Târgu Mureş, b-dul 1 dec. 1918 nr.93 şi sediul real în Bucureşti, Millennium Business Center, et.11-13, b-dul 1 Decembrie 1918, str. Armand Călinescu nr. 2-4 sector 2 şi SC MKB ROEXTRRA BANK SA – Sucursala Argeş, aceasta din urmă cu menţiunea de a depune la dosar toate actele care au stat la baza contractului de credit. Amână judecarea cauzei la 26 ian. 2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 dec. 2009.
Pune în vedere pârâtului să achite o taxă de timbru în sumă de 1443,5 lei pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de credit şi timbru judiciar de 5 lei. Se introduc în cauză în calitate de pârâte şi se citează SC MKB ROEXTRRA BANK SA, cu sediul social în Târgu Mureş, b-dul 1 dec. 1918 nr.93 şi sediul real în Bucureşti, b-dul Carol 1 nr. 31-33corp C2, sector 2 şi SC MKB ROEXTRRA BANK SA – Sucursala Argeş, aceasta din urmă cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare şi toate actele care au stat la baza contractului de credit. Amână judecarea cauzei la 15 dec. 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2009
Pune în vedere pârâtului-debitor să depună la dosar copie de pe actul de identitate. În temeiul disp. art. 156 C.pr.civ. încuviinţează cererea formulată de pârâtul-debitor, privind acordarea unui termen pentru a-şi angaja apărător. Pentru ca pârâtul-debitor să îşi angajeze apărător, Amână judecarea cauzei la 24 nov. 2009. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2009