R******** F******
ReclamantO** P***** S* B********
PârâtRespinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta Rădulescu Florica împotriva pârâtei S.C. Petrom S.A. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.12.2011.
probe
LIPSĂ DE PROCEDURĂ CU PÂRÂTA
În baza art. 244 alin. 1 pct. 1Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până lam soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 18 martie 2010. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 29 aprilie 2010.
Admite excepţia exercitării abuzive a drepturilor procedurale de către pârâta SC Petrom SA cu privire la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea 53/2003 ,a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi a prevederilor art.28 alin.2 din Legea 54/2003 , şi pe cale de consecinţă; Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii ca fiind formulată abuziv. Fixează termen de judecată la data de 29 aprilie 2010 pentru când se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică ,astăzi 18 martie 2010.
pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de îînscrisuri
reclamantul să depună înscrisuri
În baza art. 244 alin. (1) pct. 1 Cod Procedură Civilă dispune suspendarea cauzei până la soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii din 15.06.2009. Cu recurs pe toată durata suspendării . Pronunţată în şedinţă publică astăzi , 28.09.2009.
pr.la 19.06.2009. Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp.art.298 al.2 ultima liniuţă, 286, 287 şi 288 din Codul Muncii, art.74, 75 şi 77 din Lg.nr.168/1999 şi art.164 C.pr.civilă. Fixează termen judecată la 28.09.2009, pentru când se vor cita părţile. Cu recurs în 48 ore de la pronunţare. Pr.în şedinţă publică, 19.06.2009.
pentru complet nelegal constituit
pentru ca reclamantul să depună înscrisuri în susţinerea cererii de chemare în judecată