D**** P** - I****
ReclamantN******* I*****
PârâtAvând nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 (1) C.proc.civ., amână pronunţarea cauzei la data de 19.11.2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.11.2009.Admite în parte acţiunea formulată. Constată că dreptul de proprietate asupra autoturismului s-a transmis prin patrimoniul reclamantului în cel al pârâtului la data de 10.05.2006. Prezenta hotărâre ţine loc de contract de vânzare-cumpărare. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Obligă pe pârât la plata sumei de 509,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19.11.2009.
Întrucât titularul completului C6 a fost promovat la Tribunalul Hunedoara, împrejurare în care, potrivit disp.art.99 al.11 din ROI al instanţelor judecătoreşti, s-a procedat la repartizarea dosarelor provenite de la acest complet, ce urmează a fi desfiinţat, celorlalte complete de judecată, În vederea citării pârâtului cu menţiunea personal la interogatoriu, Pentru ca reprezentanta reclamantului să depună la dosarul cauzei în termen de 5 zile sub sancţiunea decăderii din probă, adresa martorului Virgil Baba, în vederea citării acestuia,
Considerând concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei cererea de probaţiune solicitată de reprezentanta reclamantului,
În vederea citării pârâtului cu menţiunea personal la interogatoriu,
Pentru ca reclamantul să facă toate demersurile necesare în vederea aflării domiciliului actual al pârâtului sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art. 155 ind. 1 C.P.Civ.,
Faţă de cererea de amânare a judecării cauzei formulate de reclamant, în temeiul art. 156 al.1 C.P.Civ. , apreciind ca fiind întemeiată, o va admite,