N***** V***** L******
PetentI***** P******
IntimatRespinge plangerea ca neintemeiata.
Faţă de cererea de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de către petent, instanţa, apreciind cererea ca fiind întemeiată, în temeiul art. 156 alin. 1 C.p.c., urmează a o încuviinţa ; Faţă de împrejurarea că la dosarul cauzei nu a fost depusă de către intimata documentaţia care a stat la baza emiterii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC număr 4403611/09.09.2009, instanţa urmeaza a dispune emiterea unei adrese catre Inspectoratul Judetean de Politie Prahova în vederea comunicarii documentaţiei care a stat la baza emiterii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC număr 4403611/09.09.2009 încheiat de agent B. Constantin din cadrul SPR DN 1 B şi consideră necesar a amâna judecarea cauzei