B**** F********* C*****
ReclamantJ**** A******** S*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta B. F. C., împotriva pârâtei J. A. S. Dispune punerea sub interdicţie a pârâtei J. A. S. , fiica lui H. şi Gh. Prezenta hotărâre se va comunica după rămânerea definitivă Autorităţii Tutelare de pe lângă Primăria Piteşti. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.04.2010.
Admite proba cu 2 martori. Pune în vedere reclamantei să indice cu listă numele şi adresa martorilor, în termen de 5 zile, în vederea citării, sau să îi prezinte necitaţi, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Se citează pârâta J**** A******** S*******, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 19.04.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Martie 2010
Trimite cauza la parchet în vederea efectuării cercetărilor prealabile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi 02.11.2009