Ş****** G* A******** D*****
InculpatB****** C*******
InculpatG******** C****** Ş*****
InculpatT***** L***** D******
Parte vătămată Parte civilăP*** L****
Parte vătămatăÎn temeiul art. 195 C.proc.pen. îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 255/25.03.2010, definitivă prin neapelare la data de 12.04.2010, în sensul că se compută din pedeapsa aplicată inculpatului Ghiţulete Claudiu-Ştefan durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia în cauzele anterioare de la data de 31.01.2007 la data de 30.08.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.09.2011.
-S.P. 255- I. 1. În temeiul art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e şi i şi al. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 37 lit. b, 74 al. 1 lit. c şi 80 al. 2 C.pen., condamnă inculpatul Şologon Alexandru-Daniel la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 20 rap. la art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 37 lit. b, 74 al. 1 lit. c şi 80 al. 2 C.pen., condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 al. 1 rap. la art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.pen. contopeşte aceste pedepse cu cea de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 434/17.09.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti (desfiinţată în parte prin decizia penală nr. 601A/5.11.2009 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 72/13.01.2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I penală) şi aplică inculpatului o pedeapsă de 3 ani închisoare, sporită cu 3 luni închisoare, astfel că în final inculpatul va executa o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 rap. interzice inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen. În temeiul art. 36 al. 3 C.pen. scade din pedeapsa rezultantă perioada deja executată de inculpat din pedeapsa contopită, de la data de 12.07.2009 la zi. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. Anulează MEPÎ emis de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 434/17.09.2009 şi dispune emiterea unui nou MEPÎ pentru pedeapsa rezultantă stabilită în cauză. În temeiul art. 35 al. 4 C.pen. menţine măsura de siguranţă a confiscării speciale luate prin sentinţa penală nr. 434/17.09.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cu privire la un cleşte tip ştic cu mânere din plastic şi două bucăţi de piatră de bujie. 2. În temeiul art. 26 rap. la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e şi i şi al. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 74 al. 2 şi 76 al. 1 lit. c C.pen., condamnă inculpatul B****** C******* la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 74 al. 2 şi 76 al. 1 lit. e C.pen., condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare. În temeiul art. 34 lit. b rap. la art. 33 lit. a C.pen. contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen. În temeiul art. 81 şi 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. suspendă condiţionat şi executarea pedepsei accesorii, pe acelaşi termen de încercare. În temeiul art. 359 al. 1 C.proc.pen. atrage inculpatului atenţia asupra dispoz. art. 83 şi 84 C.pen. 3. În temeiul art. 26 rap. la art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, e şi i şi al. 2 lit. b C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a, 74 al. 1 lit. c şi al. 2, 76 al. 1 lit. c şi 80 al. 2 C.pen., condamnă inculpatul Ghiţulete Claudiu-Ştefan la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 26 rap. la art. 20 rap. la art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 74 al. 1 lit. c şi al. 2, 76 al. 1 lit. e şi 80 al. 2 C.pen., condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare. În temeiul art. 864 C.pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 298/21.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti (definitivă prin neapelare la data de 11.03.2008), care urmează a fi executată alături de fiecare din cele două pedepse aplicate pentru faptele deduse judecăţii, rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 34 lit. b rap. la art. 33 lit. a C.pen. contopeşte aceste din urmă pedepse şi aplică inculpatului o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.pen. În temeiul art. 88 C.pen. compută din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului în cauzele anterioare, de la data de 31.07.2007 la data de 30.08.2007. II. Ia act că partea vătămată P*** L**** nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 şi 1003 C.civ. obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 500 d elei către partea civilă Tinică Dumitru-Lucian, cu titlu de despăgubiri. În temeiul art. 191 al. 1 şi 2 C.proc.pen. obligă fiecare inculpat la plata a câte 900 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile, de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică.